Data publicării:
Foşti şefi ai ANI şi ANRP, plângere penală împotriva a trei experţi din DNA
Ingrid Zaarour, fostă şefă a ANRP, Horia Georgescu, fost şef al ANI, fostul deputat Theodor Călin Nicolescu şi alte persoane judecate în dosarul ANRP au depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a trei experţi evaluatori din DNA, potrivit Agerpres.
Theodor Cătălin Nicolescu, fost deputat, Ingrid Luciana Mocanu, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei, Horia Georgescu, fost director al Agenţiei Naţionale de Integritate, Ingrid Zaarour, fost director al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Mihnea Iuoraş şi Constantin-Cătălin Canangiu, toţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din anul 2008, au depus la Parchetul de pe lângă Înata Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva a trei specialişti DNA - Cătălin Cucoară, Dorel Postelnicu, şi Radu Cristian Oltei - pe care îi acuză de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals intelectual, mărturie mincinoasă şi inducerea în eroare a organelor judiciare.
Ce susțin în plângere
Aceştia susţin în plângere că exclusiv pe baza rapoartelor de constatare ale acestor specialişti s-a apreciat că persoanele care aveau calitatea de beneficiari ai despăgubirilor în cele trei dosare au primit despăgubiri supraevaluate.
'În temeiul suspiciunii că despăgubirile au fost supraevaluate, singurul mijloc de probă pentru această susţinere au fost rapoartele de constatare ale numiţilor împotriva cărora am formulat prezenta plângere, au fost adoptate măsuri preventive împotriva noastră (arestare, control judiciar, etc.) şi am fost trimişi în judecată fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prin aceea că exercitându-ne atribuţiile de serviciu în mod defectuos am acceptat ideea că s-ar putea produce un prejudiciu (abuz în serviciu cu intenţie indirectă). Dincolo de discuţiile privind atribuţiile noastre, de interpretarea diferită/contrară legii a actelor normative aplicabile, de neprecizarea textelor de lege pe care se presupune că le-am fi încălcat, de neprecizarea laturii subiective a pretinsei infracţiuni, etc. - lucruri care nu au legătură cu prezenta cauză, trebuie să precizăm că nimeni nu a fost acuzat că a avut drept obiectiv/scop ca beneficiarii să primească despăgubiri mai mari decât aveau dreptul. Această precizare este importantă pentru a demonstra rolul esenţial pe care concluziile rapoartelor de constatare l-au avut în economia cauzei.', se menţionează în plângere.
Membrii Comisiei din 2008 precizează că cei trei sunt specialişti DNA, persoane pe care legea le defineşte ca fiind 'specialişti cu înaltă calificare', iar, în aceste condiţii, 'activitatea lor trebuie să se supună unor standarde profesionale înalte, corespunzătoare pregătirii lor, în aprecierea activităţii lor, instanţa sau organele de urmărire penală trebuind să aplice standarde mai înalte decât în cazul unor persoane având pregătire profesională obişnuită'.
Obiectul plângerii
'Obiectul plângerii noastre este acela că specialiştii DNA (cu intenţie directă) au efectuat constatări întemeindu-se pe afirmaţii neconforme realităţii, pe fals, pe încălcări ale normelor lor profesionale şi chiar pe încălcări ale regulilor elementare ale matematicii', se mai notează în document. Ei mai susţin că redactarea şi transmiterea spre utilizare a unor rapoarte de constatare având neajunsurile de mai sus reprezintă o încălcare a principiului legalităţii procesului penal (articolul 2 Cod procedură penală), a obligaţiei de asigurare a adevărului (articolul 5 Cod procedură penală), a dreptului lor la apărare (articolul 10 Cod procedură penală) şi a prezumţiei de nevinovăţie (articolul 4 Cod procedură penală).
[citeste si]
Pe 9 aprilie 2015, DNA îl trimitea în judecată pe Horia Georgescu, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, pe deputatul Cătălin Theodor Nicolescu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi deputatul Marko Attila-Gabor, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice la data faptelor. De asemenea, au fost deferite justiţiei alte 9 persoane care, la data faptelor, făceau parte fie din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi: Ingrid Zaarour, preşedinte al ANRP la data comiterii faptelor, Mihnea-Remus Iuoraş şi Ingrid Popa-Mocanu, vicepreşedinţi ANRP la data faptelor, Remus Baciu, vicepreşedinte ANRP la data faptelor, Cătălin Canagiu, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Gheorghe Vişoiu, angajat ANRP, Florin Hanu, evaluator autorizat, membru ANEVAR din România, Cornel Drulă şi Niculai Nistor, ambii evaluatori autorizaţi ANEVAR.
DNA arăta că cei 8 inculpaţi membri ai Comisiei au emis, în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor legale. Scopul acelor demersuri, precizează DNA, a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase. Potrivit procurorilor anticorupţie, prejudiciul în dosar este de peste 84,5 milioane euro, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News