Data actualizării:
Data publicării:

Fosta vicepreședintă a Parlamentului European, arestată după acuzațiile de corupție

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Grecoaica Eva Kaili și alte trei persoane au fost încarcerate, duminică, la Bruxelles.

Vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate duminică în Belgia într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul în cadrul acestei instituţii a Uniunii Europene, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, relatează AFP.

Parchetul federal nu a furnizat niciun nume când a anunţat plasarea în detenţie provizorie a patru dintre cele şase persoane reţinute în ultimele 48 de ore.

Patru persoane au fost încarcerate după inculparea lor de către un judecător de instrucţie din Bruxelles pentru "apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie", a precizat Parchetul Federal într-un comunicat. Alte două persoane au fost eliberate de judecător. Potrivit unei surse judiciare apropiate de acest dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, Eva Kaili se numără printre cele patru persoane încarcerate.

Imunitatea parlamentară, inutilă în cazul de față



Ea nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată "în flagrant delict" vineri, a explicat aceeaşi sursă.

Sursa a confirmat informaţii din presă conform cărora Eva Kaili era în posesia unor "saci cu bani" vineri seară când a fost arestată de poliţia belgiană.

Parchetul federal a anunţat de asemenea că sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea eurodeputat. Domiciliul din Bruxelles al Evei Kaili a fost percheziţionat vineri seară.

În acest caz, "se suspectează plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor" acestei instituţii, se subliniază în comunicatul parchetului.

Europarlamentara a rămas fără toate funcțiile



Sâmbătă seară, preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili. Vicepreşedinta elenă a rămas fără toate atribuţiile delegate de şefa PE, printre care şi aceea de reprezentantă pentru regiunea Orientul Mijlociu.

Eurodeputaţi de stânga, printre care ecologistul Philippe Lamberts în numele grupului Verzilor din PE, au cerut demisia Evei Kaili, exclusă de vineri seară din partidul socialist grec (PASOK-KINAL).

Știrea inițială

 

Europarlamentarei elene Eva Kaili, reţinută de vineri de justiţia belgiană într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul, i s-a retras sâmbătă mandatul de vicepreşedinte al Parlamentului European de către preşedinta Roberta Metsola, scrie AFP.


"În lumina anchetelor judiciare în curs conduse de autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreşedinte al Parlamentului European", a anunţat în cursul serii un purtător de cuvânt al Robertei Metsola.

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili a fost arestată vineri seară la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, potrivit unei o surse apropiate dosarului.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vineri dimineaţa în acelaşi caz.

În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles: acţiunile unei "ţări din Golf" suspectate că "ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative", a subliniat parchetul federal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel