Data publicării:
Fosta soție a britanicului care a fugit cu o refugiată a cerut un ordin de restricție. ”Nu am greșit cu nimic”
Soția britanicului amorezat de o refugiată a cerut ordin de restricție împotriva acestuia, deși el pretinde că nu are nevoie să meargă acasă.
Bărbatului care a fugit cu o refugiată ucraineană la doar zece zile după ce aceasta s-a mutat cu familia lui i s-a interzis ieri să se apropie de fosta sa soție. Lui Antony Garnett, în vârstă de 29 de ani, i s-a ordonat să nu o contacteze pe Lorna, în vârstă de 28 de ani, mama celor două fiice ale sale, după ce fosta parteneră l-a adus în instanță pentru că i-a trimis mesaje abuzive.
El a fost, de asemenea, avertizat să nu se deplaseze la mai puțin de 100 de metri de casa pe care cuplul o împărțea în Bradford, înainte de a se îndrăgosti de refugiata Sofiia Karkadym, 22 de ani, din Lviv. Tony a fost de acord cu ordinul de restricție și de non-instigare. Ordinul îi interzice să sune, să trimită mesaje sau e-mailuri Lornei și să o contacteze prin rețelele de socializare, scrie The Sun.
”Nu am greșit cu nimic”
Mai târziu, el a spus: ”Dacă o ajută să doarmă noaptea, așa să fie. Știu adevărul, nu am gresit cu nimic. Nu am venit cu un avocat pentru că nu am nimic de apărat”.
Cuplul nu este căsătorit, dar Lorna a adoptat numele de familie al lui Tony prin decizia instanței. Ea a acceptat acum să nu facă afirmații ”derogatorii” despre el pe rețelele de socializare și să elimine postările anterioare.
”Nu vreau să am nimic de-a face cu el. Vreau doar să mă lase în pace”, a spus Lorna.
Tony își lansează o carieră în luma reflectoarelor
Tony, care își lansează o carieră ca artist rap, a declarat instanței: ”Sunt atât de ocupat acum cu mass-media, TV și muzică încât nu am nevoie să merg acasă”.
Tony s-a îndrăgostit de Sofia după ce i-a oferit un loc de cazare.
Refugiata din Ucraina care a fugit cu soțul unei britanice a rămas oarbă
Britanicul care a părăsit-o pe mama copiilor săi pentru o refugiată ucraineană a dezvăluit că noua lui iubită a orbit, iar el a devenit îngrijitorul ei. Tony Garnett, în vârstă de 29 de ani, și-a părăsit soția, Lorna, la doar câteva zile după ce Sofia Karkadym, în vârstă de 22 de ani, s-a mutat în casa lor din Bradford, West Yorkshire. Sofia, care a fugit din Lvov în timpul războiului cu Rusia, a suferit o infecție la ochi în Germania, în timp ce călătorea spre Marea Britanie.
Acum este parțial oarbă și se confruntă cu o lungă recuperare după o intervenție pentru a-și restabili vederea. Tony a declarat pentru Metro.co.uk: ”Am renunțat la muncă pentru a deveni îngrijitorul ei cu normă întreagă. Pentru că nu a primit încă un număr de asigurare națională și nu poate lucra, a trebuit să finanțez totul eu. Nu primesc nimic pentru că sunt îngrijitorul ei pentru că ea nu pretinde beneficii. Este ceea ce trebuie făcut, nu pot fi bărbat fără să am grijă de femeia mea. Dar nu este vorba despre bani, vrem doar să ne ridicăm pe picioarele noastre și să începem noul nostru capitol în viață cât mai curând posibil.”
Sofia s-a mutat cu Tony, Lorna și cele două fiice ale lor mici, care aveau trei și șase ani, după ce familia s-a oferit să-i sponsorizeze șederea în Marea Britanie. Zece zile mai târziu, Lorna, în vârstă de 28 de ani, a acuzat-o pe blondă că a pus ochii pe bărbatul ei.
Sofia și-a făcut bagajele, dar Lorna a rămas cu inima zdrobită după ce Tony a urmat-o și a plecat de acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News