Fostă miss Rusia, desfigurată de o operație estetică
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
O fostă miss Rusia a fost desfigurată în urma unei proceduri chirurgicale.    

O fostă regină a frumuseții din Rusia a fost desfigurată în urma unei proceduri chirurgicale, conform 7news.com.au.

Yulia Tarasevich, în vârstă de 43 de ani, s-a clasat în anul 2020 pe locul doi la concursul Mrs Russia-International.

Iulia Tarasevich a suferit o serie de intervenții chirurgicale în Krasnodar, un lifting facial, o blefaroplastie și mini-liposucții, în urma cărora fața i s-a umflat.

„M-am dus la medici cu o față frumoasă și sănătoasă. Am vrut doar să corectez câteva semne cauzate de îmbătrânire. Dar, din păcate, mi-am pierdut sănătatea”, a declarat Iulia.

Chirurgii care i-au făcut intervenția au declarat că ea are o problemă genetică rară, care nu a putut fi depistată înainte.

"Ochii nu mi se închid și nu pot zâmbi"

„Am cicatrici care s-au format în obraji după ce s-a rupt tot țesutul. Ochii nu mi se închid și nu pot zâmbi. Nu pot să-mi ridic buza superioară și o parte a feței este imobilă. Am mers liniștită la operație, în primul rând, pentru că toate analizele mele erau în regulă. În al doilea rând, pentru că am mai avut o intervenție plastică înainte de asta, am făcut rinoplastie, și decurs perfect, nu a fost nicio anomalie genetică”, a mai spus Iulia.

POZE - ÎNAINTE ȘI DUPĂ INTERVENȚIE

Fosta miss Rusia a cheltuit 27.000 de dolari încercând să refacă ceea ce s-a distrus în urma operațiilor, dar va trebui să mai facă și alte intervenții.

Aceasta a mai spus că fost supusă unei proceduri care a ajutat-o ​​să-și salveze ochii de necroză.

Iulia i-a acuzat pe cei doi medici de malpraxis.

Potrivit Comitetului de investigație rus, cei doi chirurgi sunt cercetați pentru încălcarea legilor privind „siguranța vieții și a sănătății”. 

 

VEZI ȘI: Linda Evangelista, primele imagini cu corpul deformat de procedurile estetice: Nu mă mai ascund! Am rămas așa cum mă descria presa, de NERECUNOSCUT

 

Linda Evangelista a ajuns de nerecunoscut după ce a făcut o procedură de înghețare a grăsimii. Fostul supermodel și-a aratat corpul modificat de procedura estetică. 

Celebrul supermodel Linda Evangelista  trăiește o dramă de peste 5 ani. În vârstă de 56 de ani, celebrul supermodel s-a izolat în casă, după ce corpul și chipul ei au avut de suferit în urma unei proceduri estetice de criolipoliză, numite CoolSculpting.

Supermodelul a acordat un interviu pentru revista People, în care vorbește despre durerea emoțională și fizică cu care a trăit în ultimii cinci ani. Aceasta susține că terapia CoolSculpting - o procedură populară de "înghețare a grăsimii", aprobată de FDA, care a fost promovată ca o alternativă neinvazivă la liposucție - a desfigurat-o.

În septembrie 2021, supermodelul a dat în judecată compania mamă a CoolSculpting, Zeltiq Aesthetics Inc. și a cerut despăgubiri de 50 de milioane de dolari, susținând că nu mai este aptă de muncă, în urma efectelor celor șapte ședințe de CoolSculpting, pe care le-a efectuat în cabinetul unui dermatolog, în perioada august 2015 - februarie 2016.

"Nu mai pot trăi așa, ascunzându-mă și rușinându-mă", a declarat super modelul într-un interviu pentru People.

După cinci ani de izolare, de rușine și de gânduri negre, Evangelista are în sfârșit curajul să se arate lumii și să tragă un semnal de alarmă asupra riscurile pe care le au unele proceduri estetice. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel