Fosta mare scrimeră Ana Pascu a murit
Fosta mare scrimeră Ana Pascu, preşedintă a Federaţiei Române de Scrimă între 1982 şi 2013, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani, a anunţat, miercuri seara, forul naţional pe pagina sa de Facebook.
Eroii cu mască nu mor niciodată! Doamna Ana Pascu va trăi prin oamenii pe care i-a inspirat şi prin tot ceea ce a lăsat moştenire scrimei şi sportului românesc, scrimei mondiale. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Ana Pascu va trăi prin fiecare generaţie care va ajunge să facă performanţă pentru România
Prin tot ceea ce ne lasă moştenire, prin tot ceea ce a sădit în noi, emoţii şi clipe de neuitat, Ana Pascu va trăi prin fiecare generaţie care va ajunge să facă performanţă pentru România. Eroii cu mască inspiră şi motivează atemporal, iar misiunea noastră, a celor din Federaţia Română de Scrimă, e tocmai de a păstra şi duce mai departe povestea lor.
Ana Pascu a reprezentat România la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a câştigat două medalii de bronz
Erou cu mască, Ana Pascu a cunoscut succesul şi gloria. Este exemplul unui sportiv dedicat, un caracter puternic, un om echilibrat, un om pentru care echipa a însemnat totul, se arată în mesajul postat de Federaţia Română de Scrimă. Ana Pascu a reprezentat România la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a câştigat două medalii de bronz.
La Campionatele Mondiale de juniori a câştigat aurul în 1963, după care a urcat de 7 ori pe podiumul mondial la senioare, aur cu echipa la Havana în 1969, argint la echipe în 1970 şi de cinci ori a luat bronz, în 1967, 1971, 1973, 1974, 1975. Ana Pascu a fost apoi preşedinta Federaţiei naţionale de scrimă, vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă.
Record de longevitate în România
A condus Federaţia Română de Scrimă între 1982 şi 2013, un record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale şi 68 la Campionatele Europene.
La nivel internaţional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004, şi vicepreşedinte al FIE, între 2004-2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News