Data publicării:

Fosta iubită a lui Leo Iorga, dezvăluiri în emisiunea Mirelei Vaida

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Florența are o poveste desprinsă parcă din scenariul unui film. Joi, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste”, prezentată de Mirela Vaida, la Antena 1, încearcă să-și regăsească liniștea după o lungă perioadă de timp.

Este mama unui tânăr de 20 de ani și, deși este despărțită de tatăl acestuia de mai bine de 7 ani, nici acum nu a divorțat de el. Florența a fost managerul mai multor trupe rock, printre care și trupa Pact, cea a cărei solist Leo Iorga era în 2012, când Leo și Florența s-au revăzut după mai mulți ani. În acea perioadă, Leo și soția sa Paula erau despărțiți. După un timp în care au colaborat, Florența și Leo s-au îndrăgostit și au decis să se mute împreună, în București.

Florența declară că au avut o relație frumoasă, atât pe plan sentimental cât și profesional. însă din 2014, când starea de sănătate a lui Leo Iorga s-a agravat și a suferit o altă intervenție chirurgicală, artistul a decis că este mai bine să păstreze familia unită și a pus punct relației lor. La scurt timp, Leo Iorga a decis să o și concedieze pe Florența din funcția de manager al trupei Pact, ceea ce pentru ea a fost un șoc le momentul respectiv, însă i-a respectat decizia și a înțeles situația.

[citeste si]

Acum, Florența vine la "Totul pentru dragoste" cu dorința de a reuși să-și reclădească viața. Ea este convinsă că, undeva, există jumătatea pe care nu a întâlnit-o încă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel