Data publicării:

Fostă glorie a lui Dinamo, discurs în vestiar înainte de returul cu U Cluj: Mi-a spus să termin cu comunismele astea. M-a durut

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Fotografie de la Juan Salamanca, Pexels
Fotografie de la Juan Salamanca, Pexels

O fostă glorie a lui Dinamo a mers în vestiarul alb-roşiilor înaintea returului cu Universitatea Cluj pentru a-i motiva pe jucători, dar aceştia nu au vrut să îi asculte discursul. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ionel Augustin, un fost mare jucător al lui Dinamo, de patru ori campion și de trei ori câștigător al Cupei României alături de alb-roșii, a mers în vestiarul echipei înaintea returului cu U Cluj pentru a-i încuraja pe ”câini”. Acesta le-a transmis jucătorilor să dea dovadă de atitudine pe teren și să pună presiune asupra ardelenilor.

”Anul trecut, pandemia și FRF ne-au salvat. Acum, am câștigat trei meciuri în campionatul regulat, trei, în play-out. Dacă nu se întâmpla cu Clinceni și cu Mediaș ce s-a întâmplat, eram retrogradați.

Înainte de meciul ăsta, am fost în vestiar. Le-am zis să facă și ei niște gesturi când vin ei la vestiar, să facă atmosferă. Se întâmpla și pe vremea noastră, ne mobilizam, intram pe teren și demonstram. Mi-a zis cineva să termin cu comunisme din astea. Vă liniștiți, vă adunați, nu citiți presa, nu vă uitați la televizor, jucați un rummy.

Mi-a spus să termin cu comunismele astea. Nu vreau să dau nume. M-a durut chestia asta. Ne-am dus și noi, am zis să punem umărul. Am înțeles că și Andone a vorbit cu Gabi Torje o oră și ceva la telefon. I-a explicat ce să facă, dar nimic nu s-a întâmplat.

Le-am zis ’dacă dați gol, nu vă bucurați, luați mingea și o puneți la centru. Dacă sunteți faultați, nu stați pe jos, executați rapid. Puneți presiune’. Să vedem și noi atitudine, dorință, cum au făcut cei de la U Cluj.  

În fine, e dureros. Sunt foarte supărat pe jucători și antrenori. Să nu dai tu indicații când vezi că echipa joacă cum joacă. Aici sunt și unele momente când trebuie să intervină antrenorul de pe margine. Nu am cuvinte. Sunt foarte afectat”, a declarat Ionel Augustin la Digi Sport Special.

Florin Prunea cere arestări după retrogradarea lui Dinamo

"Dacă există autorităţi ale statului ar trebui să se lase cu zdrăngănele. Vorbim acum despre acţionarii spanioli, dar, de fapt, trebuie să vorbim despre românii care i-au adus pe aceştia! La Dinamo, s-au aruncat sume uriaşe pe salarii nejustificat de mari în perioada Cortacero. Să vedem unde au ajuns banii, cine a semnat contractele. Despre ce vorbim? Ministerul de Interne e cel care veghează în ţara asta să se respecte legile“, a spus Prunea, citat de Adevărul.

Şi Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a spus că echipa a suferit enorm, fără să dea, însă, nume. 

"Nu vreau să fac o dramă. Vreau să cred că e un moment zero pentru toţi dinamoviştii care ar trebui să strângă rândurile în jurul echipei, să nu mai fie dezbinaţi. Principalul duşman al lui Dinamo sunt dinamoviştii. Nu reuşesc să-şi coaguleze forţele. Se bat între ei, îşi urmăresc interese personale şi dinamitează bunul mers al echipei“, a explicat Zăvăleanu pentru „Fanatik“. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel