Data publicării:
Fostă colegă de facultate a lui Putin, pusă preşedinta Curţii Supreme a Federaţiei Ruse
O fostă colegă de facultate a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost numită preşedinta Curţii Supreme a Federaţiei Ruse.
Desemnarea Irinei Podnosova, în vârstă de 70 de ani, a fost aprobată cu unanimitate de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, scrie Agerpres.
Irina Podnosova s-a născut în 1953 în oraşul Pskov, din vestul Rusiei. Este absolventa Facultății de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Leningrad (1975 ), în prezent Sankt Petersburg, unde a fost colegă cu Vladimir Putin. Înainte de numirea în funcția de președintă, a fost vicepreşedintă a Curţii Supreme.
Putin își consolidează puterea
Criticii lui Putin au denunţat răspândirea nepotismului şi a favoritismului în Rusia în interes personal. În trecut, președintele rus a amendat Constituţia pentru a-l proteja de eventuale puneri sub acuzare. Podnosova ar urma să dea asigurări suplimentare că sistemul judiciar din Rusia va continua să acţioneze în interesul liderului rus.
Mandatul Irinei Podnosova este de şase ani, ea succedându-l pe Viaceslav Lebedev, care a murit în luna februarie a acestui an, la vârsta de 80 de ani, după ce a condus, timp de 30 de ani, Curtea Supremă rusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News