Fostă campioană de Grand Slam, retrasă de la Roland Garros
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Emma Răducanu s-a retras de la Roland Garros. Clasamentul nu-i permitea să intre pe tabloul principal al Grand Slam-ului de la Paris.

Emma Răducanu, fostă campioană la US Open 2021, s-a retras de la Roland Garros pentru a se concentra pe partea a doua a sezonului, cu turnee pe iarbă și pe hard, scrie WTA Tennis.

Britanica, ocupantă a locului 212 WTA, intrase inițial pe tabloul de calificări de la Paris, care începe astăzi, deoarece clasamentul său special (locul 103 WTA) nu îi permitea să intre direct pe tabloul principal, ale cărui meciuri încep duminică.

”Este important pentru mine să continui să pun bazele. Voi folosi timpul pentru a face un blocaj sănătos înainte de sezonul de iarbă, și de sezoanele următoare pe hard pentru a-mi oferi o șansă de a mă menține în formă pentru tot restul anului”, a declarat Emma Răducanu, într-un comunicat citat de sursa menționată.

Răducanu, început bun de sezon pe zgură

Emma Răducanu și-a început parcursul pe zgură într-o notă pozitivă, câștigând ambele meciuri pe zgură în calificările pentru Billie Jean King Cup din aprilie, înainte de a ajunge în sferturile de finală de la Stuttgart.

Cu toate acestea, ea nu a mai jucat de la înfrângerea din primul tur de la Madrid în fața Mariei Lourdes Carle, după care a declarat presei că s-a simțit ”epuizată mental și fizic”.

Fosta finalistă de la Roland Garros, Sara Errani este cap de serie numărul 1 în calificări și o va înfrunta pe Ann Li în primul tur.

Româncele de pe tabloul de calificări la Roland Garros

Potrivit site-ului oficial al Roland Garros, pe tabloul de calificări se află șapte jucătoate din România.

Gabriela Ruse (locul 152 WTA) o va întâlni pe Talia Gibson (Marea Britanie, locul 187 WTA), Irina Bara se va confrunta cu Dalila Jakupovic (Slovenia, locul 227 WTA), Andreea Mitu (locul 230 WTA) va juca împotriva Leoliei Jeanjean (Franța, locul 143 WTA), Miriam Bulgaru (locul 204 WTA) cu Aliona Falei (Rusia, locul 175 WTA), Anca Todoni (locul 181 WTA) cu Olga Danilovic (Serbia, locul 125 WTA), Cristina Dinu (locul 229 WTA) cu Paula Ormaechea (Argentina, locul 929 WTA). ”Alternativa” Laura Paar a pierdut încă din turul inaugural al calificărilor, în fața jucătoarei Jule Niemeier (Germania, locul 97 WTA).

Citește și: Simona Halep și Jaqueline Cristian, forfait de la WTA 250 Rabat. Bianca Andreescu își amână revenirea în circuit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel