Data publicării:
Fost primar de municipiu, condamnat la închisoare
Gheorghe Nemeș, fostul edil al municipiului Sighetu Marmaţiei a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru sâvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.
Condamnări cu suspendare
Alături de fostul edil al municipiului Sighetu Marmaţiei, în dosarul nr. 2357/100/2014, cunoscut sub numele de dosarul 'Parcometrelor' au mai fost condamnaţi inculpaţii: Ioan Bărbuş - doi ani şi şase luni de închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi şi Mihaela Diana Dunca - un an şi şase luni de închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pentru cei trei condamnaţi, Tribunalul Maramureş a dispus suspendarea executării pedepsei cu o perioadă de încercare diferită pentru fiecare dintre cei trei (patru ani şi şase luni pentru Nemeş Ovidiu Gheorghe şi Bărbuş Ioan, respectiv trei ani şi şase luni pentru Dunca Diana Mihaela).
Sentinţa în acest dosar nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la comunicare. De asemenea, Tribunalul Maramureş a menţinut în continuare sechestrul asigurator instituit în cursul anului 2014 asupra unei părţi din averile celor trei, până la recuperarea prejudiciului adus municipiului Sighetu Marmaţiei, în valoare de 703.348,78 lei.
Ce spun procurorii
Condamnarea în dosarul 'Parcometrelor' vine în contextul în care fostul primar Ovidiu Gheorghe Nemeş şi directorul economic Ioan Bărbuş au fost deja condamnaţi la închisoare într-un alt dosar. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Ovidiu Nemeş şi pe încă doi inculpaţi, directorul economic din Primăria Sighetu Marmaţiei, Ioan Bărbuş şi Dunca Diana-Mihaela, care îndeplinea funcţia de Secretar al Primăriei la data comiterii faptelor. Reprezentanţii DNA arată în rechizitoriul întocmit în dosar că inculpaţii şi-au încălcat atribuţiile (stabilite prin fişa postului) şi dispoziţiile legale privind achiziţiile publice. Astfel, în 18 noiembrie 2009 inculpaţii au încheiat şi semnat, fără a fi emisă o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, un contract de închiriere cu S.C. Alien Concept S.R.L. Oradea a zece automate de vânzare a tichetelor de parcare (parcometre), către Primăria municipiului Sighetu-Marmaţiei, în calitate de locatar, cauzând astfel un prejudiciu în valoare totală de 703.348,78 lei municipalităţii.
De asemenea, potrivit rechizitoriului, procurorii DNA au pus sechestru asigurator pe averea celor trei inculpaţi, în vederea recuperării prejudiciului. Totodată, inculpaţii au fost obligaţi la plata de cheltuieli judiciare în suma de câte 2.000 lei fiecare. A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News