Fost militar, condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Un fost fost militar a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei.

Un fost membru al Beretelor Verzi, Forţele Speciale ale Armatei SUA, care a recunoscut că a divulgat Rusiei secrete militare americane a fost condamnat vineri la peste cincisprezece ani de închisoare, a anunţat Departamentul de Justiţie (DoJ), transmite Agerpres, citând AFP.

A pledat vinovat



Peter Debbins, 46 de ani, a pledat vinovat de spionaj în numele Rusiei în noiembrie 2020. Născut în Statele Unite de o mamă de origine rusă, el a fost abordat de Moscova în 1996, chiar înainte de a intra în armată.

"În 1997, lui Peter Debbins i s-a dat un nume de cod de agenţi ai serviciilor de informaţii ruse şi a semnat un document atestând că doreşte să servească Rusia.", potrivit unui comunicat al DoJ.

Peter Debbins a servit mai întâi în armata terestră, apoi a fost încurajat de spionajul rus să se alăture Beretelor Verzi, o unitate de elită a Forţelor Speciale, unde a obţinut gradul de căpitan. În toţi aceşti ani, el le-a furnizat informaţii despre unităţile sale, potrivit comunicatului.

VEZI ȘI: Rusia. GRU, cea mai temută agenție de spionaj

Ce informații a oferit Rusiei



În 2008, după ce a părăsit serviciul activ, le-a oferit, de asemenea, informaţii confidenţiale despre activităţile sale din trecut în rândul Beretelor Verzi şi despre foştii săi colegi de echipă, astfel încât ruşii să poată încerca să-i recruteze.

Potrivit rechizitoriului, fostul soldat a fost detaşat în Germania şi apoi în Azerbaidjan, cu autorizaţie de securitate la nivel înalt. Ultimul său contact înregistrat cu Rusia datează din 2011.

"Debbins şi-a încălcat jurământul de soldat al armatei terestre, a trădat forţele speciale şi a pus în pericol securitatea ţării noastre", a comentat John Demers, procuror general adjunct pentru probleme de securitate naţională. Comportamentul său "reflectă ameninţarea pe care spionajul rus o reprezintă pentru militarii noştri", a adăugat el.

Diplomat rus, expulzat de România, după acuzații de spionaj

Recent, un diplomat rus a fost expulzat de România, după acuzații de spionaj. Este vorba despre adjunctul militar al Ambasadei Rusiei la București, Alexey Grishaev.

"Activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.", a informat un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

El a fost declarat persoana non grata în România. 

VEZI ȘI: Diplomat RUS, expulzat de România, după acuzații de SPIONAJ. Bogdan Chirieac: Nu este deloc îmbucurător. Tensiunile au crescut enorm

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel