Data publicării:

Forţele turce susţin că au cucerit oraşul Ras al-Ain, kurzii dezmint

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Turcia a anunţat sâmbătă că forţele sale au capturat oraşul Ras al-Ain, din nord-estul Siriei, după patru zile de bombardamente şi de lupte împotriva unei miliţii kurde susţinute de ţările occidentale, informează AFP.

"La capătul unor operaţiuni încununate de succes în cadrul operaţiunii Izvorul Păcii, oraşul Ras al-Ain situat la est de Eufrat a trecut sub control", a declarat Ministerul Apărării turc într-un comunicat, transmite Agerpres.

Postul de televiziune publică TRT a anunţat la rândul său că oraşul a fost capturat de Armata naţională siriană, nume dat de Ankara aliaţilor sirieni ai armatei turce.

După anunţul făcut de Ankara, forţele kurde au dezminţit informaţia potrivit căreia oraşul ar fi căzut în mâinile forţelor turce.

"Ras al-Ain încă rezistă şi luptele continuă", a declarat pentru AFP un reprezentant al Forţelor democratice siriene (FDS). Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) şi unui corespondent al AFP la faţa locului, forţele turce şi aliaţii sirieni au intrat în oraş, dar luptele continuă.

Situat în apropiere de frontiera turcă, oraşul Ras al-Ain este un obiectiv-cheie în ofensiva lansată de Ankara miercuri împotriva Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG, vârful de lance al luptei împotriva grupării teroriste Stat Islamic, miliţie kurdă susţinută de ţările occidentale însă calificate drept "grupare teroristă" de către Ankara).

Pe de altă parte, Iranul s-a oferit sâmbătă să-i aducă la masa negocierilor pe kurzii sirieni, guvernul de la Damasc şi Turcia pentru a stabili o zonă de securitate de-a lungul frontierei turco-siriene după incursiunea turcă în nordul Siriei pentru a lupta împotriva forţelor kurde, informează Reuters. Iranul, un aliat apropiat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a cerut cu regularitate Turciei să respecte integritatea teritorială a Siriei şi să evite o acţiune militară în nord-estul Siriei, aminteşte sursa citată.

Totodată, OSDO a dat publicităţii un nou bilanţ - de 30 de morţi - în rândul civililor, ca urmare a ofensivei turce din nordul Siriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel