„Prim ministrul a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie. Aș adăuga că, până la acest termen, contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. (...) Cei care vor să o facă, pot să o facă, dar atât timp cât spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular", a spus Eugen Teodorovici, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
„Este răspunderea Fiscului ca lucrurile să fie cât mai simple”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.
[citeste si]
Ministrul a declarat că toate acţiunile Ministerului Finanţelor Publice vor avea drept scop reducerea presiunii birocratice asupra contribuabililor. 'Povara trebuie să scadă ca presiune birocratică asupra contribuabililor, fie persoane fizice, fie persoane juridice. Cred că aici e marea noastră problemă ca ţară. Din punct de vedere fiscal, dacă veţi compara cum stau alte state din jur, veţi vedea că România are un regim fiscal foarte atractiv. Problema principală o reprezintă birocraţia, care sperie contribuabilul şi mai ales investitorii. Cred că asta este principala noastră zonă de atac din acest an', a afirmat ministrul Teodorovici. El a spus că viitorul Cod economic va simplifica actele normative din zona fiscal-bugetară astfel încât acestea vor fi cât mai puţine, cât mai clare şi cât mai uşor de pus în practică.
Potrivit lui Teodorovici, la nivelul Fiscului trebuie puse în practică toate bunele practici din statele europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați