Formula iubirii eterne, descoperită de matematicienii americani
Formula iubirii eterne a fost descoperită de matematicienii americani, în cadrul unui studiu comandat de MSN, care, în acelaşi timp, permite oamenilor să afle "cât timp va dura relaţia lor actuală".
Iubirea, unul dintre marile mistere ale omenirii, ar putea fi redusă la o simplă ecuaţie matematică. Încercând să facă abstracţie de algoritmii complecşi şi de alte studii realizate de site-urile de întâlniri care se adresează utilizatorilor aflaţi în căutarea partenerului de viaţă ideal, o anchetă lansată de MSN în 2014 a analizat "cazul iubirii" şi a condus la descoperirea unei formule magice.
Potrivit acestui studiu, oamenii vor putea "să calculeze cât timp va dura relaţia lor actuală", scrie descoperă.ro.
"Naivii cred că doar sentimentele contează într-o relaţie. Ei bine, lucrurile sunt mult mai complexe. Însă ştiinţa şi matematica pot să ne ajute în căutarea iubirii eterne", afirmă realizatorii studiului.
Oamenii de ştiinţă au evaluat gradul de importanţă al tuturor variabilelor - precum umor, bani, numărul partenerilor precedenţi - ce influenţează relaţiile amoroase. Spectrul de factori variabili care a fost luat în calcul este foarte larg. Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 2.000 de persoane.
Prezentăm mai jos formula iubirii eterne:
L = 8 + 0,5Y – 0,2P + 0,9Hm + 0,3Mf + J – 0,3G – 0.5(Sm – Sf)2 + I + 1,5C
Această ecuaţie este valabilă pentru cuplurile heterosexuale, întrucât autorii studiului au remarcat o uşoară diferenţă între heterosexuali şi homosexuali.
Pentru cuplurile de acelaşi sex, formula este următoarea:
L = 8 + 0,5Y - 0,2P + 2J - 0,3G - 0,5(S1 - S2)2 - I + 1,5C
Descrierea variabilelor:
L: Durata estimată a relaţiei
Y: Numărul de ani pe parcursul cărora cei doi parteneri s-au cunoscut, înainte ca relaţia lor să devină serioasă
P: Numărul de parteneri cunoscuţi de ambii parteneri ai cuplului
Hm: Importanţa acordată onestităţii în cuplu de bărbat
Mf: Importanţa acordată banilor de femeie
J: Importanţa acordată umorului de cei doi parteneri
G: Importanţa acordată de ambii parteneri frumuseţii fizice
Sm şi Sf: Importanţa acordată relaţiilor sexuale de partenerul masculin (Sm) şi feminin (Sf)
I: Importanţa acordată familiei partenerului de celălalt partener
C: Importanţa acordată copiilor de ambii parteneri
În urma acestui studiu, autorii lui au ajuns la câteva concluzii interesante. Bărbaţii acordă o mai mare importanţă frumuseţii fizice decât inteligenţei, iar ei sunt de două ori mai numeroşi decât femeile atunci când vine vorba de a aprecia importanţa pe care o viaţă sexuală reuşită o are în ceea ce priveşte durata cuplului. Dintre cele 2.000 de persoane chestionate, 25% doresc ca partenerul lor să fi avut patru parteneri sexuali înainte de ei (deşi pentru un bărbat din cinci este important ca el să fi fost "primul" partener sexual din viaţa iubitei sau soţiei sale).
Citește și: Torsul pisicii, efect MIRACULOS. Cum explică cercetătorii
Pe scurt, fiţi amuzant, faceţi sex cu patru persoane înainte de a vă alege partenerul stabil şi nu fiţi avar atunci când vine vorba de a întreţine raporturi sexuale cu acesta sau cu aceasta. În mod logic, relaţia voastră va fi una de durată, afirmă autorii studiului.
Iar pentru aceia care nu au avut şansa de a-şi găsi un partener de cuplu, ştiinţa pare să aibă un răspuns: o altă ecuaţie matematică permite utilizatorilor de internet să îşi găsească sufletul pereche. Un studiu publicat pe site-ul It's Ok To Be Smart a demonstrat că pentru fiecare persoană celibatară există 871 de parteneri potenţiali care îi aşteaptă în diverse zone ale lumii.
Însă orice teorie are nevoie de practică. Şi unul dintre principalele aspecte ale iubirii continuă să fie caracterul ei arbitrar. Acest lucru nu se va schimba probabil niciodată şi tocmai aici apar problemele pentru studiul lansat de MSN. O jurnalistă de la The Telegraph a testat acea formulă, aplicând criteriile sale într-o manieră riguroasă, pe Twitter.
Astfel, ea a găsit o persoană "compatibilă", însă aceasta avea vârsta de 12,9 ani. Evident, nu s-a mai pus problema unei relaţii între cei doi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News