Data publicării:

Forma finală a legii educaţiei, bătută în cuie după moţiunea de cenzură

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
legea educatiei
legea educatiei

O sută de amendamente pe oră. În acest ritm a lucrat, duminică, Cabinetul Boc pentru a analiza cele  362 amendamente depuse, până ieri de parlamentari, la proiectul legii educaţiei.

Fără a oferi vreo cifră concretă, purtătorul de cuvânt al Executivului a declarat că va lua în considerare numai acele propuneri care urmăresc modernizarea sistemului de învăţământ, iar forma finală a documentului urmând să fie stabilită miercuri, într-o nouă şedinţă. "Amendamentele care urmăresc concepţia de modernizare a educaţiei asumată de Guvern vor fi luate în considerare.

Guvernul se va reuni într-o nouă şedinţă miercuri, când va adopta forma finală a Legii Educaţiei Naţionale. Până atunci, amendamentele vor fi analizate în continuare de Ministerul Educaţiei după principiile discutate în Guvern, care au la bază Pactul Naţional pentru Educaţie", a afirmat pu Ioana Muntean. Au fost analizate în total 362 de amendamente, dintre care 271 depuse la Camera Deputaţilor şi 91 înregistrate la Senat. Dintre cele 362 de amendamente depuse în total de senatori şi deputaţi, 170 aparţin parlamentarilor PSD-PC, 96 parlamentarilor PNL, 53 reprezentanţilor PDL, 32 parlamentarilor UDMR şi 11 au fost iniţiate de independenţi. Proiectul, în forma finală, va fi transmis joi Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel