Forbes: TOP venituri ale celor mai bine plătite sportive
Serena Williams a devenit, conform estimărilor magazinului economic american Forbes apărut luni, cea mai bine plătită sportivă a planetei, în fața unei alte jucătoare de tenis, rusoaica Maria Șarapova, informează AFP.
Serena Williams, învinsă sâmbătă în finala de la Roland Garros spre surprinderea generală de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, a strâns în ultimele 12 luni 28,9 milioane dolari (25,4 milioane euro) din prime de victorie și contracte publicitare.
Serena Williams a câștigat în cariera sa aproape 78 milioane dolari din prime de victorie, dar ea a fost până anul acesta în umbra Mariei Șarapova, care nu are totuși palmaresul său, dar care este preferata campaniilor de publicitate, conform Agerpres.
Însă Șarapova a pierdut mai multe contracte de parteneriat cu Nike, American Express, Porsche și TAG Heuer de la anunțul privind controlul antidoping pozitiv la meldonium, un medicament apărut în ianuarie pe lista produselor prohibite de Agenția mondială antidopaj. Veniturile sale au scăzut astfel cu 8 milioane de dolari pentru a ajunge la 21,9 milioane în ultimele 12 luni.
Maria Șarapova, care este suspendată cu titlu provizoriu și nu poate juca din luna martie, ocupa de 11 ani consecutiv primul loc în clasamentul întocmit de Forbes.
[citeste si]
Americanca Ronda Rousey, star MMA, artele marțiale cele mai populare din Statele Unite, ocupă locul 3 în acest clasament (14 milioane dolari), devansând-o pe compatrioata sa Danica Patrick, pilot în Campionatului automobilistic NASCAR (13,9 milioane dolari).
Simona Halep, potrivit aceluiași top, se afla anul trecut pe poziția a 7-a în ierarhia celor mai bine plătite sportive din lume, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari, realizate între 1 iunie 2014 și 1 iunie 2015.
Iată cum se prezinta clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume stabilit de Forbes în 2015:
1. Maria Șarapova (Rusia/tenis) 29,7 milioane dolari
2. Serena Williams (SUA/tenis) 24,6 milioane
3. Caroline Wozniacki (Danemarca/tenis) 14,3 milioane
4. Danica Patrick (SUA/automobilism) 13,9 milioane
5. Ana Ivanovic (Serbia/tenis) 8,3 milioane
6. Petra Kvitova (Cehia/tenis) 7,7 milioane
7. Simona Halep (România/tenis) 6,8 milioane
8. Ronda Rousey (SUA/arte marțiale mixte) 6,5 milioane
9. Stacey Lewis (SUA/golf) 6,4 milioane
10. Agnieszka Radwanska (Polonia/tenis) 6 milioane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News