Fondurile speculative, investiții masive în criptomonede. Bitcoin, Ethereum, Solana în top
Numărul fondurilor speculative tradiționale (hedging) care investesc în criptomonede aproape s-a dublat, arată Global Crypto Hedge Fund Report 2022.
Acest raport este realizat de PwC, care a și anunțat rezultatele, împreună cu Asociația pentru gestionarea investițiilor alternative (AIMA) și Elwood Asset Management, parte din CoinShares.
Potrivit PricewaterhouseCoopers, chiar și cu volatilitatea extraordinară din acest sector, numărul fondurilor speculative tradiționale (hedging) care investesc în cripto aproape s-a dublat. PwC susține că apar tot mai multe fonduri specializate în criptomonede, pe măsură ce aceste active digitale sunt acceptate. Dintre fondurile speculative tradiționale intervievate în cadrul raportului, 38% investesc în prezent în active digitale, aproape dublu comparativ cu un an în urmă. Între timp, numărul fondurilor speculative specializate în criptomonede a accelerat, ajungând la peste 300 la nivel global.
Potrivit raportului, majoritatea fondurilor speculative tradiționale care investesc în active digitale sunt încă la început de drum: 57% au mai puțin de 1% din totalul activelor gestionate (AuM). Dar este trebuie remarcat că pentru 20% dintre aceste fonduri activele digitale reprezintă între 5% și 50% din AuM. Mai mult, două treimi dintre fondurile care investesc în prezent în active digitale intenționează să aloce mai mult capital în această clasă de active până la sfârșitul anului 2022.
Peste 4 miliarde de dolari, investite de fondurile de hedging în cripto
În același timp, valoarea totală a activelor gestionate de fondurile speculative de cripto se situa la 4,1 miliarde de dolari în 2021, în creștere cu 8% față de anul precedent. Performanțele fondurilor speculative cripto continuă să fie solide, susține raportul citat.
Cele mai multe fonduri speculative au tranzacționat Bitcoin 'BTC' (86%), urmat de Ethereum 'ETH' (81%), Solana 'SOL' (56%), Polkadot 'DOT' (53%), Terra 'LUNA' (49%) și Avalanche 'AVAX' (47%). Și, în ciuda volatilității cripto, randamentul continuă să fie ridicat, situându-se la plus 63,4% în 2021, față de plus 127,55% în 2020.
Incertitudinea în materie de reglementare este un aspect esențial pentru fondurile speculative, indiferent dacă investesc sau nu în prezent în active digitale.
Lipsa de claritate a reglementărilor și a regimului fiscal a fost citată ca principala provocare de 89% dintre managerii de fonduri speculative care investesc în prezent în active digitale, iar pentru managerii care nu investesc în prezent în cripto, incertitudinea reglementărilor s-a clasat ca principal obstacol (83%).
În acest context, managerii fondurilor speculative indică o serie de domenii care au nevoie de îmbunătățiri pentru adoptarea activelor digitale, în frunte cu auditul și contabilitatea, gestionarea riscurilor și conformitatea, capacitatea de a utiliza activele digitale ca garanție și administrarea fondurilor.
Datele cuprinse în raport provin din cercetările efectuate în primul trimestru din 2022 pe un eșantion de 77 de manageri de fonduri speculative și specializate în criptomonede.
AIMA este reprezentantul global al industriei de investiții alternative, cu aproximativ 2.100 de membri corporativi din peste 60 de țări. Administratorii de fonduri membri ai AIMA gestionează în mod colectiv peste 2,5 miliarde de dolari în fonduri de hedging și active de credit privat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News