Fonduri UE. Olanda, opoziție. Mesaj privind distribuirea banilor
Premierul olandez Mark Rutte a respins vineri ideea că, odată cu Brexitul, blocul comunitar ar fi pe o cale inevitabilă a unei integrări tot mai strânse către o Uniune Europeană federalistă. El s-a opus de asemenea creşterii contribuţiilor naţionale la bugetul UE, el cerând în schimb ca fondurile europene să fie direcţionate prioritar către proiecte cu valoare economică ridicată, informează agenţia Reuters.
Într-un discurs susţinut la Berlin, Mark Rutte a criticat limbajul despre o 'Uniune tot mai strânsă' consacrat în tratatele europene şi a pledat în schimb pentru aplicarea principiului subsidiarităţii, şi anume ca blocul comunitar să intervină numai acolo unde acţiunea sa este mai utilă faţă de cea a autorităţilor naţionale.
'Există un discurs despre această inevitabilă cooperare tot mai strânsă într-un stat federal european. Nu-mi place acest limbaj despre o 'Uniune tot mai strânsă, a punctat premierul olandez în intervenţia sa în faţa unei audienţe formate din politicieni şi diplomaţi.
Delimitându-se de ceea ce el a numit o viziune romantică asupra unei uniuni politice europene, premierul Mark Rutte a estimat că tocmai această obsesie a unei integrări tot mai profunde a UE a fost un factor hotărâtor în decizia britanicilor de a părăsi blocul comunitar.
Tot prin termenul de 'romantic' el a caracterizat anul trecut şi viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusă în luna septembrie în plenul Parlamentului European de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Acesta din urmă a schiţat atunci o viziune foarte ambiţioasă a unei integrări mult mai aprofundate şi cu un grad ridicat de centralizare a deciziilor la Bruxelles, cu zona euro şi spaţiul Schengen acoperind ansamblul blocului comunitar, care ar avea în perspectivă şi o armată europeană.
Olanda nu va plăti suplimentar
Referindu-se la Brexit şi la golul de 13-15 miliarde de euro lăsat de pierderea contribuţiei Marii Britanii în bugetul UE pentru perioada 2021-2027, şeful guvernului olandez a reafirmat vineri refuzul ţării sale de a-şi spori contribuţia la bugetul comunitar, Olanda fiind printre ţările contributoare nete la acest buget.
El a propus în schimb ca sumele din acest buget să fie direcţionate mai puţin către Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune şi mai mult către proiecte cu valoare economică sporită, precum şi către alte acţiuni devenite prioritare, cum ar fi consolidarea controlului frontierelor externe ale UE şi infrastructura militară europeană, o astfel de abordare fiind deja avută în vedere de Comisia Europeană în elaborarea viitorului cadru bugetar multianual, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News