Mărțișor Virtual oferit de Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București și de invitatele sale tuturor femeilor de pretutindeni, o provocare, nu numai de suflet, ci în special una științifică, care explorează antica dihotomie juridică dintre substanță și manifestarea sa exterioară într-o cromatică în care cei doi termeni își manifestă valențele și își valorifică importanța, si te conduc spre decorul impresionant al panteonului dreptului, găzduit de Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București.
Vor fi evocate fundamente doctrinare, dar și soluții de practică, despre clasic și modern în înțelegerea epopeii schimbărilor de paradigme sociale și juridice din dreptul dreptului intern și internațional privind femeia în expresia ei cea mai largă a drepturilor și intereselor sale, într-o întâlnire despre drept ca știință, dar și ca artă, pornind de la o instituție tradițională și căutând conexiunile și determinările acesteia cu multe alte instituții specifice.
Pentru mai multe informații: https://www.utm.ro/fond-si-forma-genul-feminin-in-panteonul-dreptului-masa-rotunda/
******** au fost prezenti
Judecător dr. Luminiţa CRIŞTIU-NINU - Președinte al Curții de Apel București
Câteva aspecte privind protecţia femeii prin mijloace de drept
Președinte al Curții de Apel București, Absolvent studii postuniversitare, Master „Ştiinţe penale”, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti, Doctor în Drept - Şcoala Doctorală a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, materia Drept procesual penal, activități extinse publicistice in literatura de specialitate.
Prof. univ. dr. Magda VOLONCIU - Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
Telemunca și viața de familie
Profesor universitar al Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu din București, activități universitare și publicistice extinse, autor de monografii, tratate, cursuri universitare, articole de specialitate.
Membru fondator și partener coordonator al SCPA Magda Volonciu și Asociații, experiență practică de peste 25 ani, începând cu anul 2007, constant clasată în elita profesională de către Chambers and Partners, nominalizată ca fiind „cel mai influent avocat în dreptul muncii din România”, in 2011 notându-se calitatea sa de adevărat „Decan al dreptului muncii din Romania”.
Prof. univ. dr. Smaranda ANGHENI – Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu din București
- Întreprinderea familială - influențe asupra patrimoniului comun al soților
Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu din București ( 2020 – prezent), Rector al Universitatii "Titu Maiorescu" București (din 2012-2020); profesor - director de master al departamentului de Drept privat, în cadrul parteneriatului Universitatea "Titu Maiorescu" - Universitatea din Orleans, Franta (din 2007); conducator de doctorat la Universitatea "Titu Maiorescu" Bucuresti (din 2010); membru al Baroului București; arbitru al Curtii de Arbitraj Comercial Internațional (din 2003); profesor-formator – Institutul Național al Magistraturii (2001 - prezent); profesor asociat la ASE, Universitatea din Montreal (1996-1997); profesor asociat la Academia de Studii Economice, Bucuresti (1996-2002); activități universitare și publicistice extinse, autor de monografii, tratate, cursuri universitare, articole de specialitate.
Judecator, prof. univ. dr. Cristina ROTARU-RADU - Director al Institutului Național al Magistraturii
Infracțiuni privind viața sexuală cu victime minore
Judecător din 1995 la Judecătoria Sect.5, apoi la Tribunalul București, Curtea de Apel, iar din 2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție. Din 2017 director al Institutului Național al Magistraturii. Profesor universitar (materia Drept Penal- Parte Specială) - Facultatea de Drept Universitatea București. Absolventă a cursurilor de Doctorat –Departamentul de Drept Public , Universitatea Las Palmas de Gran Canaria în 2001-2002. Profesor invitat al Universității Las Palmas de Gran Canaria, al Universității Santiago de Compostela și al Universității din Valencia. Membru în Comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a Noului Cod Penal.
Conf. univ. dr. Andra-Roxana TRANDAFIR - Prodecan al Facultății de Drept a Universității din București
Violența în familie asupra femeilor: de la răpirea Sabinelor la ordinele de protecție din perioada pandemiei
Prodecan la Facultatea de Drept a Universității din București, conferențiar universitar al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti, titular la disciplinele Criminologie, Drept penal. Partea specială și Răspunderea penală a persoanei juridice, autor de lucrări și articole științifice (cele mai recente fiind Răspunderea penală a persoanei juridice, 2020 și ediția a V-a cursului “Drept penal. Partea specială II. Curs tematic”, împreună cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu și prof. univ. dr. Valerian Cioclei, 2021.
Judecător Mihaela Laura RADU - Președinte al Tribunalului București
Recunoașterea statutului de refugiat pentru motivele apartenenței la un anume grup social și de religie. Privire specială asupra femeii refugiat
Președinte al Tribunalului București, judecător cu experienta profesională și managerială de peste 20 de ani, formator INM, colaborator Școala Națională de Grefieri, autor de articole de specialitate.
.
Conf. univ. dr. Felicia MAXIM - Prodecan al Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
Drepturile femeilor si pandemia COVID-19
Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu promoția 1994, cadru didactic titular la disciplina Drept Internațional Public al Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu din anul 1999, doctor în drept internațional public al Institutului de cercetări juridice ,,Acad Andrei Rădulescu”, autor de monografii, cursuri universitare, articole de specialitate, avocat în Baroul București (în prezent suspendat), actualmente prodecanul Facultății de Drept UTM.
.
Judecător dr. Nicoleta Mirela NĂSTASIE - Tribunalul Bucuresti
Locuința familială și insolvența. Riscuri, stigmat social, regim juridic de protecție
Doctor in Drept- summa cum laudae - Universitatea Titu Maiorescu, București (2015-2020), Diplomă de doctor în drept, The Global Insolvency Practice Course 2017 – 2018, PGD in International Insolvency 2016 – 2017 - Studii postuniversitare în specializarea dreptul internațional al insolvenței (burse de studii), avocat 1996 – 2004 Uniunea Națională a Avocaților din Romania, Baroul Giurgiu, judecător 2004-2021 Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Judecatoria Buftea, expert din partea Universității Titu Maiorescu în cadrul Programul Internaţional de cercetare „JCOERE” finanțat de Comisia Europeană în Programul Orizont 2020:„Cooperarea Judiciară în vederea sprijinirii Redresării Economice în Europa” (2018 – 2020).
Asist. univ. dr. Ramona PREDESCU - Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
Influența tehnicilor de reproducere asistată medical asupra familiei contemporane
Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Titu Maiorescu din București (2015), Doctor în drept ( 2019 ), asistent universitar titular Facultatea de Drept a UTM, autor a peste 10 studii și articole în revise de specialitate.
Notar public dr. Laura BADIU - Președinte al Camerei Notarilor Publici din București
Actul de lichidare a regimului matrimonial din perspectiva notarială. Munca femeii în gospodărie, desuetă pentru stabilirea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor?
Provenind din rândul magistraților, actualmente notar public, cu o experiență de peste 20 ani. Membru în Colegiul director al Camerei Notarilor Publici București din 2007 până în prezent, Președintele Camerei Notarilor Publici București din 2014 până în prezent, formator în cadrul Institutului Notarial Român din 2011 pina în prezent, autor de articole de specialitate.
.
Conf univ dr. Oana GHIȚĂ - Facultatea de drept – Universitatea din Craiova
Influențe ale dreptului la despăgubiri reglementat de art. 388 Cod Civil asupra patrimoniului foștilor soți
Conferenţiar universitar doctor în Drept Civil – titular al cursului de dreptul familiei, regimuri matrimoniale la Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, avocat în Baroul Dolj, arbitru și formator INPPA. A publicat în colaborare sau ca unic autor 13 cursuri universitare, tratate, monografii si 56 de articole/studii care prezintă contribuţii in extenso, publicate în reviste ştiinţifice cu prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor juridice.
Conf. univ. dr. Manuela TĂBĂRAȘ - Decan al Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
Convenția parentală. Aparenta paradigmă a ocrotirii intereselor copilului în cazul stabilirii locuinței alternante
Decan al Facultății de Drept al Universității Titu Maiorescu din București, conferențiar universitar titular al cursului de Drept civil. Contracte speciale, Dreptul asigurărilor, formator INPPA, INR, avocat Baroul Bucuresti (suspendat din 2007), notar public, autor de articole, studii, prelegi, interviuri, propuneri legislative, proiecte stiintifice, cursuri universitare, culegeri de jurisprudență și legislație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică