Foie gras, interzis de Regele Charles în toate reședințele regale
Regele Charles a interzis un fel de mâncare în reședințele regale din Marea Britanie.
Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă că regele Charles al III-lea al Marii Britanii a interzis ca foie gras să fie servit în toate reşedintele regale, relatează sâmbătă dpa.
Charles a oprit utilizarea controversatului preparat culinar în reşedinţele sale regale pe când era încă prinţ de Wales. Peta a anunţat că a primit o scrisoare din partea Casei Regale a Marii Britanii care confirmă că această măsură a fost extinsă în prezent la Palatul Buckingham şi la toate celelalte reşedinţe regale.
Regele a primit o mostră de „faux gras”, adică un preparat vegan similar
Ca un gest de recunoştinţă, organizaţia pentru drepturile animalelor i-a trimis regelui o mostră de "faux gras" vegan preparat de chef Alexis Gauthier, care şi-a transformat restaurantul din Londra în unul complet vegan.
De ce este controversat foie gras-ul
"În calitate de prinţ de Wales, Charles a oprit utilizarea în reşedinţele sale regale de foie gras - un produs dezgustător pentru care sunt raţele şi gâştele sunt hrănite forţat până când ficatul lor ajunge la o dimensiune de până la 10 ori mai mare decât cea normală înainte ca animalele să fie sacrificate", a declarat o purtătoare de cuvânt a Peta.
"Acum, Peta a primit confirmarea că Majestatea Sa a extins această politică plină de compasiune la Palatul Buckingham şi la toate celelalte reşedinţe regale britanice", a mai spus ea. Foie gras poate fi importat şi vândut în Marea Britanie, însă producţia sa este interzisă.
Camilla i-a adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a, în primul său discurs în calitate de Regină Consoartă
Camilla a folosit primul ei discurs în calitate de Regină Consoartă pentru a vorbi cu căldură despre cât de mult îi este dor de "draga ei soacră" Regina Elisabeta a II-a, scrie Sky News.
Vorbind la o recepție în cadrul Palatului Buckingham pentru câștigătorii Concursului de eseuri Queen’s Commonwealth 2022, Camilla a spus: "Nu pot începe fără să-i aduc un omagiu scumpei mele soacre, regretata Majestate, care este mult în gândurile noastre astăzi și de care este ne este atât de dor tuturor".
Reflectând asupra impactului pe care moartea Reginei l-a avut asupra Familiei Regale, ea a continuat să spună: "În ultimele luni, soțul meu și cu mine ne-am bucurat enorm de mesajele de condoleanțe pe care le-am primit și le primim în continuare din cele patru colţuri ale lumii.Ne-au reamintit că anume cuvântul scris are o capacitate unică de a conecta, de a vindeca, de a liniști și de a oferi speranță, chiar și în mijlocul durerii".
Camilla, citat din Regina Elisabeta I
Camilla a folosit, de asemenea, ocazia pentru a reaminti audienței de dăruirea neclintită a Reginei față de Commonwealth. Ea a reamintit mulțimii că regretatul monarh a fost patronul Societății Regale Commonwealth din 1952 și a descris cum "viziunea sa de a îmbunătăți viața și perspectivele tuturor cetățenilor din Commonwealth a rămas, după cum știți, foarte aproape de inima ei".
Făcând aluzie la un citat din prima Regină Elisabeta, ea a adăugat: "În această dată, 17 noiembrie, regina Elisabeta I a urcat pe tron, în 1558. Ea a spus odată despre ea însăși că, deși era conștientă de meritele monarhilor care o precedaseră, oamenii "nu au avut niciodată niciunul care să îi iubească mai bine". O descriere care s-ar putea aplica la fel de bine reginei Elisabeta a II-a și dragostei ei de durată pentru Commonwealth".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News