Data publicării:

Focar de pestă porcină africană în extravilanul localităţii Vlădeşti

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a aprobat, luni, planul de măsuri la confirmare ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din extravilanul localităţii Vlădeşti, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, s-a decis astfel uciderea preventivă a celor 12 suine din localitate; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

De asemenea, s-a aprobat Planul de măsuri pentru controlul pestei porcine africane la mistreţi, ca urmare a confirmării prezenţei virusului la un mistreţ vânat pe Fondul de Vânătoare nr. 19 Ţepu, aflat în administrarea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Galaţi, plan care vizează extragerea integrală a mistreţilor din această zonă prin metodele pândă şi dibuire.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 17 focare de pestă porcină africană şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1.500 de porci. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel