Florin Prunea, semnal de alarmă: NU mai existăm
Preşedinte al clubului CSMS Iaşi şi membru al Comitetului Executiv, Florin Prunea a tras un semnal de alarmă în privinţa stării de fapt a fotbalului românesc.
"Sunt membru al Comitetului Executiv, vreau să prezint scuzele noastre domnului Pompiliu Popescu pentru jignirile care i-au fost aduse în Adunarea Generală. Ce am văzut la această Adunare vă spun că am văzut un discurs care se apropia de discursul unui om bolnav. Rareori mi-a fost dat să văd că-i jigneşti pe Mircea Lucescu, Cornel Dinu, să-i faci talibani. Pe de altă parte, fondurile care vin de la FIFA şi UEFA. Este o problemă extrem de gravă. După congresul de la Helsinki, s-a virat în contul FRF 1 milion de euro în plus faţă de ce se vira până acum. Noi, la Iaşi, n-am primit niciun euro din aceste programe. Nicio fisă de telefon n-a plecat către cluburile din Liga 1. Nu mai vorbim de Liga a II-a, Liga a III-a. La aceste ligi nu mai retrogradează nimeni, nu mai avem competiţie", a spus Prunea, la Realitatea Tv.
Prunea consideră că Răzvan Burleanu a adus fotbalul românesc în această situație.
"Am început deja să lucrăm. Pregătim un material care va pleca spre preşedinţii FIFA şi UEFA, vom cere un punct de vedere privind ce încearcă acest preşedinte de Federaţie să facă în România. Niciun club de Liga 1 nu l-ar fi propus să candideze. El a fost propus de un club de pe la Buzău. Trebuie să venim cu solţii, fotbalul românesc este în comă, nu mai existăm. Trebuie să venim cu soluţii. Au dispărut 5 echipe în Liga a II-a în ultimul an, nu mai retrogradează nimeni", a încheiat Prunea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News