Dan Negru și Florin Piersic au realizat un interviu special de Ajunul Crăciun, la Antena 3. „Zi-mi despre călătoriile lui Florin prin lume. Zi-mi prima dată când ai ieșit din România”, i-a spus Negru actorului legendar.
Piersic stă extraordinar cu memoria. Ține minte și cele mai mici detalii
„Cum să nu, țin minte tot. Vreau să vă spun că cu memoria stau extraordinar. Întrebarea lui (n.r., Dan Negru) este bună. Cum am călătorit prima dată? Aveam 22 de ani jumătate. Era aprilie când am fost anunțat de un domn care, în tramvaiul 5 din București, mi-a zis că m-a văzut în filmul «Ciulinii Bărăganului». Mi-a zis că o să fiu reprezentantul României la Cannes.
Să mă bată Dumnezeu dacă știam ce e aia Cannes. M-am dus acasă, mi-am întrebat părinții dacă au auzit de Cannes. Am luat o hartă, ne-am uitat pe ea, am zis că e în Franța. Plec în Franța! Mama... smoching, chestii, papion... să mă pregătesc să plec în Franța. Eram înnebunit, nu-mi venea să cred că eu, la 22 de ani și, o să ajung în Franța. Unde? La Paris!”, a povestit Florin Piersic.
Povestea puiului prăjit din avion și întâlnirea cu Gopo
„M-am suit în avion, scumpa mea mamă m-a condus până la avion. Atât i-a vrăjit pe cei de la frontieră că i-au dat voie să vină cu mine. Așa ceva nu s-ar putea face acum. Mi-a spus, pe scara avionului, că mi-a pregătit un pui fript.
Nu m-am suit bine când vine o stewardesă... «urs cu tobe»! Așa ziceam noi ăștia care eram mai tineri și vedeam una mai drăguță. Nici nu știu, dar asta e! Bun, mă sui în avion și scot puiul. Mi-era foame, ce? N-am voie să mănânc? În momentul acela, Gopo (Ion Popescu-Gopo, n.r.), pe care nu-l cunoșteam, mi-a spus «Bagă puiul la loc». I-am zis că mi-e foame. «Se dă mâncare aici în avion». I-am zis păi ce, e crâșmă aici în avion să ne dea mâncare?”, a adăugat Piersic.
Mai multe despre interviul special filmat în Dubai
Dan Negru reușește să scoată la lumină poveștile fascinante ale marelui actor, neștiute până acum. Sunt istorisiri din călătoriile lui Piersic în Cuba, Franța, Israel, Rusia, Statele Unite sau Cuba. Așa cum ne-a obișnuit, fiecare dintre acestea sunt însoțite de aventuri care stârnesc hohote de râs. De la cum l-a lăsat gol-pușcă pe Alexandru Lulescu pe scenă, în fața a sute de spectatori și până la primul sărut cu o actriță pe care doar o cunoscuse cu câteva minute în urmă, sub "jurizarea" maestrului Jean Constantin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024