Data publicării:

Florin Iaru: „Noi am încercat să ieşim de la mogul. S-a dovedit că nu se poate, că Academia Caţavencu trebuie să fie a unui mogul“

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
florin-iaru
florin-iaru

Alegeri prezidentiale 2024

Membrii redacţiei celui mai vechi şi mai popular săptămânal de umor din România au aşteptat cu inima la gură rezultatul licitaţiei pentru brandul Academia Caţavencu. „Suntem trişti, foarte trişti şi ne temem pentru viitorul redacţiei, pentru că nu ştim ce intenţii are Adamescu“, ne-a declarat Florin Iaru, senator de drept al Academiei.

Motivul îngrijorării redactorilor de la Academia Caţavencu îl reprezintă faptul că structura şi redacţiei ar putea fi modificată fără să se ţină cont de modul în care lucrurile s-au desfăşurat până în prezent. „Nu l-a interesat revista, oamenii de acolo. A cumpărat un brand şi poate să-l populeze cu cine vrea. Noi am încercat să ieşim de la mogul, să cumpărăm titlul pe care l-am creat şi îl edităm. S-a dovedit că nu se poate, că Academia Caţavencu trebuie să fie a unui mogul. Ne gândim, vom discuta şi vom vedeam cum o să acţionăm în viitor“, ne-a mărturisit Florin Iaru.

O nouă revistă de umor, puţin probabilă

„O publicaţie nouă de umor ar fi a treia pe piaţă, într-un context în care printul este în cădere. E drept că Academia are 80% din piaţa de profil, dar uitaţi-vă ce greu merg lucrurile. Cei de la Kamikaze au avut un an până acum, au luat o mare parte din echipa Academiei şi nu au făcut nimic“, ne-a mai spus Florin Iaru.

Citeşte şi:

Dan Adamescu este noul proprietar al mărcii Academia Caţavencu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel