Data publicării:
Florin Duduianu a fost prins în SUA
Florin Duduianu a fost prins în Statele Unite ale Americii.
Autoritățile din California au arestat 48 de presupuși membri ai unei rețele criminale, printre care și Florin Duduianu, conform Antena 3 CNN.
Aceștia sunt acuzați că au instalat dispozitive de skimming în magazine și au furat banii de pe cardurile oamenilor.
Ca urmare a acțiunii membrilor rețelei, statul California a pierdut aproximativ 100 de milioane de dolari.
Comunicatul transmis de Procuratura din Orange Country, California
48 de suspecți despre care se crede că ar fi legați de organizații criminale organizate românești au fost arestați în districtul Orange în cadrul unei operațiuni la nivel districtual de reprimare a operațiunilor de skimming care vizează beneficiarii de fonduri de asistență publică destinate să plătească pentru bunuri de bază, inclusiv scutece, lapte praf și alimente. Procurorul districtual Todd Spitzer și oficialii de aplicare a legii au făcut anunțul la o conferință de presă. Printre cei arestați se numără și Florin Duduianu, unul dintre cei mai căutați criminali din România, care a fost acuzat de un mare juriu federal pentru accesare frauduloasă a fondurilor de asistență guvernamentală.
California a pierdut peste 108 milioane de dolari în beneficiile CalWORKs (ajutor în numerar pentru familiile dependente) în 2023. Aceste pierderi legate de „skimming” au avut loc în principal în primele cinci zile ale fiecărei luni, deoarece hoții au vizat beneficiile de ajutor în numerar CalWORKs administrate rezidenților din California prin Electronic Benefit.
Procurorul districtual al comitatului Orange Todd Spitzer și oamenii legii îi cer guvernatorului Gavin Newsom să implementeze imediat tehnologia cu cip pentru cardurile de transfer electronic de beneficii (EBT), așa cum s-a făcut atunci când California a emis rambursarea impozitelor pentru clasa de mijloc prin carduri de debit cu cip, începând cu octombrie 2022. Tehnologia cu cip ar face mai dificilă pentru hoți clonarea cardurilor EBT și retragerea ilegală de fonduri.
Peste 185.000 de dolari în numerar și 491 de carduri de asistență publică clonate în valoare de 471.360 de dolari în potențiale fonduri furate au fost recuperate de anchetatorii de la Procuratura Districtuală Orange și 21 de agenții de aplicare a legii din districtul Orange începând cu 1 mai 2023. Operațiunea EBT Integrity a fost condusă de către Procuratura Dstrictuală Orange Divizia de asistență publică.
În timp ce suma fondurilor EBT furate a crescut cu peste 2 milioane de dolari în California între ianuarie 2023 și ianuarie 2024, Orange County a înregistrat o scădere cu 54,97% a fondurilor EBT furate. Eforturile concertate ale forțelor de ordine din Orange County de a reprima frauda EBT au dus la pierderi procentuale în Orange County de 13,54% din totalul de stat al fondurilor furate în ianuarie 2023 la 4,61% din totalul statului în ianuarie 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News