Data publicării:

Florin Cîțu ”se spală de păcate”, spune Alfred Bulai. Val Vâlcu, PARIU despre viitorul candidat la președinție

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto Florin Cîțu Facebook
foto Florin Cîțu Facebook

Culisele din PNL au fost dezbătute la DCNews. Alfred Bulai și Val Vâlcu au discutat ce se întâmplă cu Florin Cîțu și Rareș Bogdan, dar și care va fi candidatul la președinție.

Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au vorbit despre scena politică din România, în cadrul emisiunii ”Nod în Papură”. Ei au abordat subiectul conducerii PNL, referindu-se, printre altele la Florin Cîțu, președintele PNL, și Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL. 

Florin Cîțu și Rareș Bogdan, mutare în politică

”Există politicieni, în PNL, care încearcă să se poziționeze într-un viitor pe termen mediu. Domnul Cîțu face asta, cu aer de părinte, atrage atenția. L-a imitat Rareș Bogdan, mai nou. Ei trebuie să se recalibreze” a spus sociologul Alfred Bulai. Jurnalistul Val Vâlcu vede un Florin Cîțu mai activ: ”S-ar putea să recupereze capital de imagine”. ”Amândoi (n.r. Florin Cîțu și Rareș Bogdan) încearcă, în formă diferite să-și redefinească imaginea. Au lăsat câteva săptămâni bune să treacă valul, amândoi vor să joace în continuare” a continuat sociologul. 

”N-a fost el patronul relației cu PSD-ul”

Cu privire la premierul Nicolae Ciucă, Alfred Bulai afirmă că ”nu-l pune nimeni în discuție, nu cade în 3-6 luni, adică nu se întâmplă mare lucru, iar Florin Cîțu are nevoie de penitențe... Ușor, ușor, se spală (n.r. Florin Cîțu) de păcate, pentru liberalii lui, în primul rând. Pare că a păstrat coloana vertebrală. La urma urmei, n-a fost el patronul guvernării cu PSD-ul, de care, totuși, o parte din PNL este nemulțumită”. ”El a fost victima relației cu PSD” a remarcat Val Vâlcu. ”A fost și victimă” a continuat Alfred Bulai care a subliniat că Florin Cîțu a fost nevoit și să tempereze poziția de victimă a lui Ludovic Orban. ”E frământare mare printre liberali, mai ales că și Rareș Bogdan are pretențiile lui. Se vede, probabil, candidat la prezidențiale, în locul lui Klaus Iohannis. Evident, și el vrea să rămână jucător, după ce a intrat la vârf în PNL. Odată cu trecerea timpului, nu mai rămâi la vârf doar pentru că ești Rareș Bogdan, marele realizator TV, rămâi doar Rareș Bogdan” este de părere Alfred Bulai. 

Val Vâlcu a făcut, în încheiere un pariu: Niciunul dintre cei creditați astăzi ca potențiali candidați la președinție nu va fi viitorul președinte. Alfred Bulai a fost de acord cu Vâlcu, care a spus: ”viitorul președinte al țării s-ar putea ca nici el să nu știe că va fi, deocamdată”. 

Vezi de la 01:16.00: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel