Florin Cîțu: Oamenii de afaceri și investitorii trebuie să fie pregătiți să acceseze PNRR și fondurile europene
Premierul Florin Cîțu le-a transmis un mesaj investitorilor și oamenilor de afaceri. Aceștia trebuie să fie pregătiți pentru accesarea Planului Național de Redresare și Reziliență și fondurilor europene.
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Sibiu, unde a avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri şi angajatori, că investitorii din România trebuie să fie pregătiţi în perioada următoare pentru a se putea folosi în economie fondurile din PNRR, de 29,2 miliarde euro, cei 46 miliarde de euro fonduri europene pentru exerciţiul financiar actual şi cel puţin 60 de miliarde de lei, bani de la bugetul de stat care vor fi anual alocaţi la capitolul de investiţii.
"O zi plină astăzi la Sibiu. Am început în forţă cu două întâlniri cu oamenii de afaceri din Sibiu, cei mai mari angajatori, de cel puţin o oră fiecare. Mesajul este foarte clar şi vreau să mă văd cu aceşti oameni, pentru că în România vor intra, până în 2026, 76 miliarde euro. Noi pregătim terenul pentru aceşti bani, dar aceste investiţii vor fi implementate cu ajutorul sectorului privat. Este nevoie de fiecare companie din România, să se pregătească, să ştie că urmează aceşti bani şi să îşi dezvolte capacitatea de producţie. (...) Am spus că ne pregătim pentru o guvernare de opt ani şi să fie investitorii pregătiţi că acestea sunt sumele pe care le vom găsi în economie. Fără ca ei să fie pregătiţi, nu vom putea lua aceşti bani. (...) Investiţiile le facem din PNRR, sunt 29,2 miliarde euro în PNRR, fonduri europene de 46 de miliarde şi, bineînţeles, un buget minim de investiţii de la bugetul de stat de cel puţin 60 miliarde de lei", a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Nu vor fi măriri de taxe
El a adăugat că a transmis din nou şi un mesaj "foarte clar" cu privire la faptul că, în perioada următoare, nu vor fi măriri de taxe şi nu se vor introduce unele noi.
"Mesajul a fost foarte clar, am menţinut ceea ce spun din primul moment de când am preluat mandatul de ministru de Finanţe şi apoi mandatul de premier în decembrie: nu vom creşte, noi, taxe, nu vom introduce altele noi. Acest lucru rămâne, să fie foarte clar, ca să fie predictibilitate", a arătat prim-ministrul.
Florin Cîţu a menţionat că a discutat cu reprezentanţii firmelor din Sibiu şi despre modificările care trebuie făcute la Legea achiziţiilor publice şi ghidurile pentru accesarea fondurilor europene.
"Vom modifica Legea achiziţiilor publice. Am vorbit şi despre ghidurile fondurilor europene şi acolo lucrurile trebuie modificate ca să fie mai simplu. Ştim deja ce avem de făcut, s-a văzut în prima parte a anului că ştim ce avem de făcut", a susţinut şeful Guvernului.
El a reiterat că rezultatele economice din acest an sunt foarte bune, în condiţiile în care România este printre puţinele ţări din UE cu creştere economică, iar venitul mediu real al populaţiei creşte, notează Agerpres.
Cîţu, mesajul zilei: Crește puternic puterea de cumpărare a românilor!
"INS a anunțat ieri:
'Aprilie 2021 comparativ cu Aprilie 2020 Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.' Așa arată o revenire în forță a unei economii după cea mai mare criza economică din ultima sută de ani.
Dar și mai important INS a anunță o creștere semnificativa a puterii de cumpărare cu 8.4%.
'Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent.'
Acest lucru înseamnă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri. Asta înseamnă guvernare liberală, putere de cumpărare mai mare pentru toți românii. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede.
Reformă in toate cotloanele statului şi investim. Suntem abia la început", transmite premierul Florin Cîţu într-un mesaj publicat, sâmbătă dimineaţa, pe Facebook (citește AICI).
CITEȘTE ȘI - PNRR. Câciu, răspuns la întrebarea lui Vâlcu. Ligia Popescu (PNL), fără replică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News