Data actualizării:
Data publicării:

Florin Cîțu: NU m-am gândit la demisie în niciun moment!

Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Florin Cîțu
Sursa foto: Facebook Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu va face mai multe declarații de presă, astăzi, de la ora 14.00.

Update

Florin Cîțu a prezentat, ulterior, cifrele rectificarii de buget. 

Florin Cîțu: Nu îmi aduc aminte dacă mi-au fost puse cătușele dar am respectat toată procedura legală. 

Florin Cîțu: Am să-i cer domnului președinte PNL la propunerea mea ca domnul Vâlceanu să fie ministrul Finanțelor.

Florin Cîțu: Programul Anghel Saligny nu este programul meu. Este programul românilor.

Florin Cîțu: Este regretabilă mișcarea USR-Plus. Cred că totul se reduce la rectificarea bugetară. Sunt sigur că dacă mergeam pe argumentele propuse nu se ajungea la această discuție.

Florin Cîțu: Vorbim de două sisteme juridice diferite. Eu am făcut o contravenție. Nu am avut niciun drept înterzis. Am făcut cursurile de reeducare.  

Florin Cîțu: Din ce îmi aduc aminte nu am stat 48 de ore în penitenciar. Am plătit tot ce mi-a fost impus. A trebuit să vând mașina cu 1.000-1.200 de dolari și m-am și împrumutat ca să achit tot. Avocatul a fost plătit de mine.

Florin Cîțu: Vă dați seama că este un moment prin care nu am mai trecut niciodată. Fusese ziua colegului meu de cameră. Am băut cred că bere. Am băut cât să depășesc limita legală. Am recunoscut imediat că am băut. 

Florin Cîțu: Aș spune ceea ce spun fiecărei persoane după ce mi s-a întâmplat mie. Este ceva ce s-a întâmplat o singură dată. Această toleranță zero ar trebui să fie introdusă și în România.

Florin Cîțu: Nu am adus în discuție cu președintele această problemă. Nu am considerat relevant acest eveniment. Cazierul meu în România este curat. Nu este o problemă penală. Nu m-am gândit la demisie. Este un eveniment pe care îl regret. Nu am auzit nicio declarație cu referire la un director CFR care a lăsat oamenii fără să-i ajute. Discutăm în Coaliție despre moralitate, nu în spațiul public.

Florin Cîțu: În România nu se face cerere pentru ORNIS. președintele și premierul au acces direct, prin prisma funcției. 

Florin Cîțu: A rămas în spațiul public greșeala mea pe care am făcut-o în SUA în urmă cu 21 de ani.

În urmă cu doar câteva zile, s-a descoperit că Florin Cîțu a făcut închisoare timp de două zile, în SUA, după ce a fost prins băut la volan.

După izbucnirea scandalului în care este implicat, premierul va face, astăzi, mai multe declaraţii, de la ora 14.00, la Palatul Victoria. Momentul va transmis live pe conturile de Facebook şi Youtube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria.

UPDATE: Potrivit informaţiilor obţinute de DC News, deşi mulţi se aşteaptă ca Florin Cîţu să-şi anunţe demisia din funcţia de prim-ministru, acesta nu o va face, ci va prezenta cifre economice, va anunţa că România merge bine şi că rămâne în cursa pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Referitor la scandalul în care este implicat, Cîţu se va scuza pentru cele petrecute în SUA în urmă cu 20 de ani.

VIDEO:

"Am făcut o greşeală acum 20 de ani"

"Da, acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este „a misdemeanor”, este o contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, informează Agerpres.

Întrebat dacă el se afla la volan şi dacă preşedintele Klaus Iohannis şi liderul liberalilor, Ludovic Orban, au fost informaţi despre acest incident din SUA la momentul numirii sale ca ministru al Finanţelor şi, ulterior, premier, Cîţu a explicat: "Eu am condus, a fost o greşeală, repet, am condus, am plătit foarte scump, asta este, a trebuit să îmi vând şi maşina atunci, să merg un an de zile pe jos. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile, vă daţi seama că nu este un eveniment cu care să te mândreşti, dar asta a fost. (...) Este o contravenţie, ştiţi că am mai plătit şi în România amenzi de circulaţie".

"Ar trebui să fie supărat pe el"

"Vă spun sincer, ce m-a deranjat la declarația domnului Cîțu a fost așa, parcă o ușoară supărare că a fost făcută publică această informație. Cel care ar fi trebuit să facă publică această informație este Florin Cîțu. Dacă Florin Cîțu este supărat pe cineva, ar trebui să fie supărat pe el pentru că el ar fi trebuit să informeze opinia publică cu privire la această întâmplare din viața lui, care este totuși o realitate, s-a întâmplat, face parte din acele părți din penumbră sau din umbră pe care pot să le aibă mulți oameni. Cea mai bună cale de a te elibera de astfel de lucruri este să mărturisești, să spui tu, să vorbești tu despre lucrul respectiv. Cum să fie supărat cineva că o astfel de informație apare în spațiul public. Probabilitatea ca o astfel de informație să apară în spațiul public este uriașă”, a declarat Ludovic Orban, la B1TV.

"Eu, după declarațiile premierului Cîțu, m-am dus, am întrebat, am dat două telefoane. Mi s-a spus să intru pe site-ul respectiv (n.r. site-ul instanței din Iowa) și să bag "Florin Vasile Cîțu" și mi-a apărut. Orice cetățean de pe planeta asta, dacă intră pe site-ul respectiv prin căutare pe Google și bagă "Florin Vasile Cîțu", vede informațiile legate de subiectul acesta”, a mai spus liderul PNL.

"Dacă ar fi să îi cer demisia, nu aş face-o în public"

"Demisia este un act unilateral. Dacă ar fi să îi cer demisia lui Florin Cîțu, în primă fază nu aş face-o în public, ci într-o discuţie între patru ochi, că aşa este normal între colegi. Așa e normal între colegi şi în aparatul guvernamental, fac aceasta menţiune, să îţi informezi colegii atunci când vrei să îi demiţi din funcţie, să le dai posibilitatea să îşi dea demisia. Sunt lucruri care trebuie spuse. Ai obligaţia să spui dacă există pete sau lucruri neelucidate, lucruri care pot să genereze presiune pe tine. Când numeşti un om într-o funcţie publică, trebuie să ai garanţia că omul respectiv nu poate fi şantajat sau nu i se poate arăta pisica, nu poate să îi influenţeze cineva deciziile, cunoscând astfel de lucruri negre ", a spus Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel