Florin Cîţu: Congresul UDMR, festival al democraţiei. În alte partide, festival al ridicolului
Premierul Florin Cîţu a spus, înainte de participarea la congresul UDMR, că se aşteaptă la un festival al democraţiei şi a criticat alegerile interne din celelalte partide.
Premierul Florin Cîțu a declarat înainte să intre în clădirea în care se organizează congresul UDMR că speră să asiste la un festival al democrației. În alte partide este un festival al ridicolului, a adăugat Cîțu. Declarația a fost făcută vineri la Sângerorgiu de Mureș unde are loc congresul UDMR.
La eveniment participă numeroși lideri politici de la guvernare și din opoziție.
„Așteptăm să vedem un festival al democrației cu adevărat pentru că în alte partide este un festival al ridicolului”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul a mai spus că alegerile din cadrul Congresului PNL programat pe 25 septembrie nu vor fi amânate din cauza pandemiei, scrie Mediafax.
Ce se întâmplă cu Orban după Congresul PNL
Florin Cîțu a spus că el va câștiga. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie. „Veți vedea, după 25 septembrie, un PNL unit și puternic! Vă spun că este convingerea mea clară că PNL va fi unit și mai puternic. Cât timp PNL va implementa reforme, oamenii vor răsplăti cu votul lor”, a spus premierul Florin Cîțu.
Întrebat, dacă va fi ales președintele PNL la Congres, cum va fi relația cu Ludovic Orban, Florin Cîțu a zis: „Ludovic Orban este un membru PNL. Ceea ce eu spun și acum, dar voi spune mai ferm după 25 septembrie, e că toți membrii PNL trebuie să respecte statutul PNL. După 25 septembrie, toți membrii să respecte statutul. Atacurile la guvernare să nu vină din propriul partid! Dacă avem ceva să ne spunem, spunem în partid, nu în spațiul public.”
Întrebat dacă Orban a încălcat statutul PNL, Cîțu a răspuns astfel: „Eu pot doar să spun că, din declarațiile pe care le-am văzut în ultima perioadă, pare cel mai mare susținător al moțiunii USR - AUR. Dar e ceea ce am observat eu. Multe mesaje par copy-paste după mesajele PSD. (...) După 25 septembrie, după ce voi președintele PNL, toți membrii să respecte statutul!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News