Data publicării:

Florin Cîţu, mesaj de Ziua Pământului: În România putem să începem restaurarea naturii

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Ziua Pământului. 

"Celebrăm astăzi Ziua Pământului, iar tema aleasă în acest an este restaurarea planetei noastre, greu încercate ca urmare a activităților și nevoilor, adesea excesive, ale oamenilor.

Prin scoaterea unor ecosisteme valoroase din circuitul de exploatare și redarea lor către natură, omenirea are șansa de a asigura continuitatea vieții pentru specii minunate de floră și de faună, care, altfel, sunt în pericol. În România putem să începem restaurarea naturii, cel puțin prin permiterea exclusivă a proceselor naturale în rezervația Biosferei Delta Dunării și în celelalte 13 Parcuri Naționale.

Toate aceste arii naturale înseamnă doar 3% din suprafața țării noastre, însă stricta lor protecție ar însemna totul pentru protejarea speciilor și peisajelor, o încântare pentru vizitatori și un potențial încă insuficient explorat pentru ecoturism.

Este o direcție pe care Guvernul României o susține și care este în deplin acord cu Planul Național de Redresare și Reziliența și cu strategia europeană pentru biodiversitate. Însă combaterea poluării, respectarea și protejarea mediului sunt responsabilități ale fiecăruia dintre noi pentru ca astăzi și în viitor să putem trăi în armonie cu natura, să îi păstrăm curate apele și solul", transmite premierul Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel