Data actualizării:
Data publicării:

Florin Barbu: Deocamdată nu s-a primit nicio solicitare din partea fermierilor/Uşa ministerului este deschisă

Autor: Dana Mihai | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Instituția Prefectului Municipiului București
Sursa foto: Facebook Instituția Prefectului Municipiului București

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că nu a primit până în prezent nicio solicitare din partea fermierilor care protestează de două zile în apropiere de Bucureşti, dar şi în ţară, menţionând însă că 'uşa ministerului este deschisă', dacă vor să vină la discuţii.

'În momentul de faţă nimeni nu a venit, nicio o echipă de negociere, la Ministerul Agriculturii. Deocamdată nu s-a primit nicio solicitare, niciun membru al unei asociaţii nu şi-a asumat acest protest şi nici nu a venit să discute la Ministerul Agriculturii. Luni, la ora 12:00, avem discuţii pe revendicările asociaţiilor de fermieri, dar repet dacă fermierii protestatari vor să facă un grup şi să vină să discute problemele, uşa ministerului este deschisă. Problemele nu sunt numai la mine. Sunt probleme pe inspecţie tehnică, la Interne cu permisele, pe RCA. La Ministerul Agriculturii nu ştiu ce pot să ceară. Dăm 100 euro pe hectar, dăm sprijin pentru zootehnie, dăm sprijinul pe Ucraina, am subvenţionat acciza la motorină, am subvenţionat 50% din consumul de energie anul trecut, dar eu totuşi îi aştept să se constituie într-o comisie şi să vină să discute cu mine', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Şeful MADR a ţinut să precizeze că nu se află în concediu 'la schi în Austria', aşa cum se vehiculează în spaţiul public, ci este în teren, cu fermierii din judeţul Prahova, unde vizitează o fermă care se află în programul de reconstrucţie al Ministerului Agriculturii.

'Nu sunt adevărate toate prostiile apărute în presă că Florin Barbu este în Austria la schi. Nu. Florin Barbu n-a fost în Austria la niciun schi. Florin Barbu este pe teren cu fermierii', a transmis oficialul de la Agricultură. De altfel, ministrul Agriculturii a anunţat în urmă cu două zile că i-a invitat luni, 15 ianuarie 2024, la sediul instituţiei, pe reprezentanţii tuturor asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin şi a oferi soluţii de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol. 'Sunt alături de fermierii noştri pentru a găsi cele mai bune soluţii la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producţii de calitate', a declarat, miercuri, Florin Barbu.

Acesta împreună cu echipa tehnică pe care o coordonează vor face toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările şi revendicările fermierilor să fie soluţionate în cel mai scurt timp. Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei. Mai multe organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan, însă au confirmat participarea individuală a unor fermieri din organizaţiile lor. Vineri dimineaţa, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) s-a declarat solidară cu membrii fermieri care protestează la nivelul mai multor judeţe şi la intrarea în Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis AGERPRES, Alianţa va transmite Ministerului Agriculturii o listă completă de probleme din sectorul agricol care au nevoie de rezolvare urgentă, cu termene ce trebuie asumate la nivel guvernamental. De asemenea, problemele fermierilor vor fi transmise preşedintelui şi premierului României, precum şi tuturor miniştrilor din Guvern.

'Pentru fiecare dintre probleme, în ultimele luni, AAC a transmis decidenţilor politici adrese oficiale şi interpelări ce au rămas fără răspuns. Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, structură membră a COPA-COGECA, va face o informare către organizaţia europeană şi va solicita ca pe agenda de lucru a întâlnirilor de săptămâna viitoare să fie discutată şi situaţia fermierilor din România. Luni, 15 ianuarie, organizaţiile-membre AAC vor participa la întâlnirea de la Ministerul Agriculturii de la care aşteptăm soluţii concrete şi termene pentru rezolvarea punctuală a problemelor de pe lista de revendicări. În lipsa unor asumări clare şi a unor acţiuni concrete ca urmare a şedinţei, AAC va solicita săptămâna viitoare autorizarea unui protest cu tehnică agricolă la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi la nivel nivelul fiecărui judeţ. Avem încredere că acţiunea noastră nu va fi împiedicată de chestiuni birocratice şi că autorizarea protestului va fi făcută în regim de urgenţă', se arată în comunicatul ACC.

Din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) fac parte organizaţiile Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel