FLORII 2021, TRADIȚII, SUPERSTIȚII și OBICEIURI la sate. Legenda SALCIEI binecuvântate de Maica Domnului
Duminica Floriilor sau intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Paștelui.
După învierea lui Lazăr, oamenii, auzind de venirea lui Iisus, au luat ramuri de finic și au ieșit bucuroși în întâmpinarea Lui, strigând: “Osana întru Cel de Sus! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”.
În ziua de Florii, se sfințesc la biserică ramuri de salvii, care se păstrează, se pun la icoane și la intrarea în casă, pentru protecție.
Începând cu seara din Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară, se săvârșesc slujbe speciale, numite denii. Aceste slujbe ne amintesc de momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa din morți.
TRADIȚII de FLORII. De ce se sfințesc ramuri de salcie
Cea mai cunoscută tradiție a zilei de Florii este aceea a ramurilor de salcie, pe care credincioșii le duc dimineața la biserică, unde vor fi sfințite de către preot. După terminarea slujbei, crenguțele de salcie se iau acasă, unde se păstrează la loc curat, de regulă lângă o icoană. Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și, în vreme de necaz sau boală, va fi de ajutor celui care o folosește.
Legenda salciei
O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească, scrie traditii-superstitii.ro.
Pe de altă parte, ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus Hristos de mulțime, la intrarea în Ierusalim.
Obiceiuri la sate în DUMINICA FLORIILOR
La sate, oamenii păstrează mai multe obiceiuri menite să atragă binele și să asigure o bună continuitate a evenimentelor din viața acestora. În ziua de Florii, în unele regiuni, în toate casele se coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia, dar pâinile variază ca formă și mărime conform vârstei celor din familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu grijă și se înfrumusețează cu figuri sau cruci tot din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.
În ziua de Florii unele gospodine scot hainele și veșmintele la aer în curte. Acestea se scutură de praf și, în plan simbolic, de rău și de urât.
SUPERSTIȚII de Florii
Ziua de Florii aduce cu ea superstiții legate de cum va fi vremea de Paște sau cum va fi timpul în vara ce va urma. Se spune că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.
Se mai spune că nu e bine să te speli pe cap de Florii, deoarece vei albi și vei încărunți prematur.
Vezi și: MESAJE, URĂRI, FELICITĂRI de FLORII 2021. Cele mai frumoase SMS-uri și imagini de Florii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News