Data publicării:
Florii 2020. Ce trebuie să faci, în această duminică, pentru spor în casă
Florii 2020. Duminica Floriilor este sărbătoarea care comemorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. În această zi, există câteva tradiții și obiceiuri de care oamenii țin cont.
Florii 2020. Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
Ce trebuie să faci de Florii
Florii 2020. În unele sate, de Florii, oamenii agaţă pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei-de-vie, pe stupi şi la ferestre ramuri de salcie sfinţite. Astfel, toţi membrii familiei se vor bucura de prosperitate şi vor fi sănătoși. În grădini, se îngroapă mugurii salciei sfinţite sub prima brazdă. Astfel, cei care vor face asta vor cunoaște belşugul.
Vezi și: Slujbe Florii și Paște. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, anunț
Florii 2020. Pentru a avea spor în casă, credincioşii pun la uşi şi la icoane crenguţe de salcie pentru a atrage binele. Crenguţele de salcie se ţin în casă un an. În anumite sate din Banat şi din Transilvania, fetele mari pun o cămaşă curată şi o oglindă sub crengile unui păr altoit, pe care, după răsăritul soarelui, le iau din acel loc. Obiceiul ajută în dragoste şi sănătate.
Florii 2020. Ca să ai noroc, fierbe o legătură de busuioc în apă, în noaptea de dinaintea Floriilor, şi spală-ţi părul cu acest lichid. Dacă încă nu ți-ai găsit alesul, aruncă restul de apă sub un păr. Astfel, potrivit obiceiului, vei avea o șansă să-l întâlnești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News