Data publicării:

FLORII 2017, procesiune. Mii de credincioși prezenți

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 2.000 de persoane din Iaşi au luat parte, sâmbătă, la procesiunea organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Sărbătoarea Florilor, dedicată sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. 

După ce au luat parte la slujba Vecerniei, oficiată la Biserica Bărboi de Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, creştinii de rit ortodox au mers în pelerinaj pe străzile din centrul municipiului. La manifestarea religioasă au fost prezenţi 100 de preoţi din cele trei protopopiate din judeţ. 

Pe traseul care a început de la Biserica Bărboi pe strada Costache Negri, pelerinii au fost întâmpinaţi cu flori şi crengi de salcâm de credincioşii care au fost la Biserica "Sfântul Sava", apoi procesiunea s-a îndreptat spre Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" după care s-a oprit în faţa Catedralei Mitropolitane. Aici, credincioşii au primit binecuvântarea mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, informează Agerpres.

"Aşteptăm să vină Învierea, iar Învierea este bucurie prin excelenţă. Aşteptăm să vină Învierea pentru că adevăratul creştin aşteaptă în fiecare clipă, şi cu atât mai mult, în această perioadă atât de densă, atât de adâncă a anului liturgic, aşteaptă Învierea. Ne desparte de duminica Învierii săptămâna Mare, săptămâna pătimirii Domnului Nostru Isus Christos. Şi ce vrea să spună acest lucru? Că bucuria pe care o aşteptăm trece prin Dumnezeiasca Cruce", le-a spus IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei celor care au luat parte la pelerinajul din Sâmbăta Floriilor. 

Tradiții de Florii

Potrivit tradiţiei, Pelerinajul de Florii vesteşte legătura duhovnicească dintre Sâmbăta învierii lui Lazăr, urmată de Duminica Intrării Domnului în Ierusalimul pământesc, şi Sâmbăta Mare a odihnei Domnului în mormânt, urmată de Duminica Învierii Domnului. 

În timpul procesiunii, credincioşii au adus cu ei ramuri de salcie şi de flori spre sfinţire în timpul oficierii Sfintei Liturghii. Icoanele şi florile purtate în procesiune simbolizează lumina şi virtuţile adunate în suflet în timpul postului. După oficierea ceremonialului religios, florile şi ramurile sfinţite sunt împărţite credincioşilor. Ei le duc acasă şi se păstrează lângă icoane, pentru protecţie şi tămăduire. Înainte, la Pelerinajul Floriilor, participau împăraţii sau domnitorii. Astăzi, Pelerinajul Floriilor îi cheamă să participe pe toţi creştinii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel