Data publicării:

Florica Cherecheș: "Din ce în ce mai puțin liberi să spunem ce gândim"

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Florica Cherecheș, deputal PNL, a avut o intervenţie în Camera Deputaţilor legată de acuzaţiile aduse unor persoane din Teleorman pentru activitatea lor pe facebook.

Alegeri prezidentiale 2024

Florica Cherecheș a transmis o declaraţie de presă, pe care v-o prezentăm integral, aşa cum aşa cum a fost semnată de deputatul liberal, cu titlul "Românii au dreptul să spună ce gândesc!"

"Săptămâna trecută auzeam la un post de radio că 11 persoane din Teleorman au fost invitate să dea explicații la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind acuzate că au distribuit pe Facebook sau au dat „Like" la o postare care conținea un articol din presa locală. Persoanele citate au primit acasă un plic voluminos în care li s-au adus la cunoștință acuzele, formulate în urma unei plângeri de către o doamnă care era direct vizată în acel articol critic, fina primarului din localitate. Înțeleg că articolul pornea de la un caz anume și făcea apoi observații generale asupra fenomenului corupției care se găsește în unele administrații locale. Unii din cei acuzați susțin că nici nu o cunosc pe doamna la care făcea referire articolul. Nu vreau să intru în fondul problemei, dar nu pot să nu observ că oamenii sunt din ce în ce mai puțin liberi să spună ce gândesc, dacă li-s urmărite până și distribuirile pe Facebook, sau chiar și un nevinovat „Like".

În urmă cu câteva săptămâni, după participarea la o dezbatere organizată de Coaliția pentru Familie la Parlament, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, a fost acuzat și amendat de CNCD pentru că a spus printre altele că „suntem de acord cu educația sexuală, dacă este făcută așa cum trebuie". În contextul dezbaterii pentru susținerea inițiativei cetățenești, domnul Bănescu și-a exprimat viziunea creștină asupra educației copiilor și tinerilor, în spiritul valorilor pe care le împărtășesc părinții acestora, fără a emite judecăți de valoare cu privire la o particularitate cercetată și descrisă de sociologi erudiți.

Tot recent, președintele Iohannis a fost amendat de către CNCD pentru că a folosit termenul „penali", atunci când s-a referit la cei care atacă justiția.

De asemenea, nu pot trece cu vederea amenințarea cu Codul Penal, făcută „prietenește" - dupa cum s-a exprimat Liviu Dragnea, față de „anumiți ziariști" și „cetățeni" care au vorbit despre desființarea sau naționalizarea Pilonului 2 de pensii. Aceasta atitudine este o instigare la suprimarea libertății de expresie a jurnaliștilor independenți si este cu atât mai condamnabilă, cu cât în spațiul UE s-au înmulțit agresiunile politicienilor și violențele de tip mafiot împotriva presei libere.

Am trăit mulți vremurile de tristă amintire în care libertatea de exprimare ne era îngrădită, datorită fricii partidului în frunte cu al său conducător iubit, că unii ar vrea să răstoarne regimul, să critice „marile realizări", sau să afecteze cu vreo vorbă necugetată cultul personalității celui care se considera cel mai bun și priceput în toate. Românii și-au câștigat dreptul de a spune ce gândesc, fără a le fi teamă de consecințe. În România nu este loc de o „Lege a defăimării", așa cum propune Liviu Dragnea tot la doi ani.

Articolul 30 din Constituția României spune că: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile". Restrângerea libertății de exprimare este o caracteristică a statului totalitar, la care românii nu vor să se mai întoarcă. Haideți să nu permitem niciun fel de derapaje de la respectarea drepturilor și libertăților constituționale, ca să demonstrăm că am învățat ceva din greșelile trecutului!" este documentul primit la redac'ie din partea deputatului Florica Cherecheș.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel