Data actualizării:
Data publicării:

Florian Pop, noul director general al Rompetrol Rafinare

Autor: Liliana Zamarcaru | Categorie: Economie
WhatsApp
Rafinăria Petromidia. Foto: Rompetrol / KMG International
Rafinăria Petromidia. Foto: Rompetrol / KMG International

Florian Pop este noul director general al Rompetrol Rafinare.

Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare l-a numit pe Florian Pop în poziţia de director general al companiei, acesta urmând să îl înlocuiască pe Felix Crudu-Tesloveanu, care a ocupat această poziţie în perioada ianuarie 2020 - septembrie 2023. Potrivit unui comunicat al Rompetrol, Felix Crudu-Tesloveanu va rămâne în cadrul KMG International.

'Începând cu data de 30 septembrie, Florian Pop va continua să implementeze pilonii de bază ai strategiei companiei Rompetrol Rafinare, prin păstrarea unui trend operaţional pozitiv, cu respectarea tuturor normelor de siguranţă în exploatare. Florian Pop s-a alăturat companiei în 2001, ultima poziţie deţinută fiind de Director Dezvoltare şi Servicii. Din acest rol, a coordonat departamentele de management ale proiectelor, bugetare, estimare costuri şi a gestionat programul de dezvoltare a rafinăriilor Petromidia şi Vega', se precizează în comunicat.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel