Data publicării:
Fiul lui Sorin Ștefan Zoltan a fost arestat, după ce antebrațul bărbatului a fost găsit la Dragoslavele
Un brașovean în vârstă de 25 de ani a fost arestat în cazul lui Sorin Ștefan Zoltan, individul al cărui antebraț a fost găsit lângă localitatea argeşeană Dragoslavele.
UPDATE:
Tribunalul Braşov a admis, sâmbătă seara, solicitarea procurorilor de plasare în arest preventiv a tânărului de 25 de ani care este suspectat că şi-ar fi ucis tatăl, ale cărui rămăşiţe au fost descoperite lângă comuna argeşeană Dragoslavele, transmite Agerpres.
Pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare pentru 30 zile, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Știrea inițială:
Un braşovean în vârstă de 25 de ani a fost reţinut în cazul lui Sorin Ștefan Zoltan, individul al cărui antebraț a fost găsit lângă localitatea argeşeană Dragoslavele, în decembrie 2023, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, suspectul reţinut este fiul victimei.
"La data de 26 ianuarie a.c., în continuarea cercetărilor privind cazul de omor referitor la descoperirea din 8 decembrie 2023 a unei părţi de cadavru pe raza comunei Dragoslavele din judeţul Argeş, în urma desfăşurării cercetărilor la faţa locului, constatărilor medico-legale, audierii mai multor persoane, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta agravată a omorului), s-a dispus (...) reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 25 de ani, din Braşov (fiul victimei)", se arată în comunicat.
Sorin Ștefan Zoltan ar fi fost omorât în judeţul Braşov
Conform aceleiaşi surse, din cercetări a reieşit că fapta a fost săvârşită în judeţul Braşov, motiv pentru care dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă pe 8 decembrie 2023, după ce în zona localităţii Dragoslavele, lângă râul Dâmboviţa, au fost descoperite rămăşiţe umane.
"La data de 08.12.2023, în jurul orei 23,50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmboviţa, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de muşcături de animale", anunţa la acel moment Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Ulterior s-a constatat că rămăşiţele umane erau ale unui bucureştean cu antecedente penale, pe nume Sorin Ștefan Zoltan. Victima a fost condamnată în 2016, pentru tentativă de omor. Bărbatul ar fi încercat să-și ucidă partenera de viață, în fața postului de poliție din comuna Cuza Vodă, județul Călărași, unde trăiau, potrivit Pro TV. Se despărțiseră recent, după o relație de 25 de ani, din care 23 trăiți în Bosnia Herțegovina. Aveau trei copii împreună. Femeia nu voia să se mai întoarcă la el, pe motiv că era un individ violent.
"În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept (...) şi a implementării acestora în baza de date, poliţiştii au reuşit identificarea persoanei căreia îi aparţine, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul Bucureşti. De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale", se menţiona într-un comunicat al IPJ Argeş.
Cadavrul bărbatului nu a fost încă găsit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News