Data publicării:
Fiul primarului din Ludești, Dâmbovița, ucis la vânătoare
Fiul primarului din comuna Ludești, din județul Dâmbovița, a fost împușcat mortal.
El a fost împușcat în piept timp ce se afla la o vânătoare de mistreți. Potrivit celui care l-a împușcat, mai exact, paznicul de vânătoare din comună spune că l-a confundat cu un mistreț.
Tânărul a încetat din viață la scurt timp după ce a fost împușcat cu o armă cu alice, informează Antena 3.
"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări în cazul unui bărbat, de 31 de ani, din Ludeşti, care a fost împuşcat mortal, accidental, în timpul unei partide de vânătoare, autorizată pentru specia mistreţ, pe fondul de vânătoare din localitatea Ludeşti, de către paznicul de vânătoare, în vârstă de 41 de ani, din localitate", precizează sursa citată.
Potrivit IPJ, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
În urmă cu două luni, doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi pe un câmp, lângă localitatea Răzvad, fiind împuşcaţi cu o armă de vânătoare. Un suspect de producerea acestui omor calificat a fost arestat după o săptămână de căutări, potrivit anchetatorilor fiind vorba de un bărbat, vânător, care la momentul producerii dublei crime se afla la braconat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News