Doar câteva ore a fost disponibil pe site-ul magazinului online al grupului Zara un tricou în stil marinăresc, cu dungi albastre şi albe, pe care era brodată o stea galbenă cu şase colţuri, întrucât, în urma valului de polemici generat din cauza asemănării acelui detaliu cu steaua impusă evreilor de către nazişti, obiectul vestimentar a fost retras de la vânzare, informează AFP, potrivit Mediafax.
Cum se apără Zara
"Designul original se inspiră din insignele de şerif din westernurile americane, care sunt adeseori aurii şi au şase colţuri", a precizat un purtător de cuvânt al lanţului spaniol.
"Designul original nu are nimic de-a face cu conotaţiile care i-au fost asociate", a adăugat acelaşi purtător de cuvânt, referindu-se la steaua galbenă pe care evreii trebuiau să o poarte în Germania şi în alte ţări ocupate de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi la ţinutele cu dungi verticale ale prizonierilor din lagărele de concentrare.
"Înţelegem faptul că există o anumită sensibilitate în legătură cu acest subiect şi, bineînţeles, ne cerem scuze în faţa clienţilor noştri", a adăugat aceeaşi sursă.
Tendință nefericită
Reprezentanții Muzeului Holocaustului Yad Vashem din Israel au apreciat scuzele transmise de firma Zara: "Ne bucurăm că au luat măsuri".
De asemenea, directorul biroului din Ierusalim al Centrului Simon Wiesenthal, Efraim Zuroff, a amintit că "Nu este pentru prima dată când Zara demonstrează lipsă de sensibilitate față la Holocaust" apreciind că nefericită tendința de a abuza de "simboluri care reprezintă o sursă de durere și suferință", scrie www.jpost.com.
Un incident similar s-a petrecut în 2007, când brandul spaniol, care face parte din grupul Inditex, a fost aspru criticat pentru comercializarea unei genţi pe care era brodată o svastică. Ulterior, firma s-a apărat spunând că nu a remarcat svastica de pe acea geantă, care era fabricată de unul dintre furnizorii săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic