Data publicării:
Firea vine cu documente. Explodează scandalul cu ministrul Alexe: Îi cere demisia
Gabriela Firea a continuat disputa cu ministrul Mediului, Costel Alexe.
Primarul General al Bucureștiului, Gabriela Firea, a continuat confruntarea cu ministrul Mediului, Costel Alexe, spunând că acesta minte și că are ca intenție alungarea investitorilor, oficialilor străini și a turiștilor din Capitală.
„Iată proba adevărului care doare: ministrul PNL al mediului minte! Pe cine vrea să sperie și să alunge din marile orașe ale țării? Pe cetățeni, pe oficialii străini, pe turiști, pe investitori? Penelistul specializat în tocat banii europeni în firme de apartament pentru protejarea a 3 șerpi vrea să determine relocarea tuturor afacerilor în Budapesta sau la Sofia? Vrea să rămână cetățenii romani fără locuri de muncă? Statul - și incompetentul domn Cîțu -, fără taxele și impozitele încasate de la multinaționale?", a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
Firea îi cere demisia ministrului Alexe
În continuarea postării, Firea i-a cerut demisia ministrului care a semnalat poluarea peste limită din București, spunând că în toate orașele din țară există poluare, iar Alexe intenționează să inducă panică în populație, lucru imoral.
„În serviciul cui este ministrul PNL al mediului când minte că în București oamenii trebuie să poarte mască de protecție și că se respira otravă!? Domnule ministru, dați-vă demisia pentru acest atentat la siguranța cetățenilor! În marile aglomerări urbane din țară există poluare, sunt anumite ore și zile în care se depășesc valorile admise - e o realitate pentru care avem toți o răspundere, și guvernul, și autoritățile locale. Dar a exagera abuziv, a induce panica în populație, și a introduce acest subiect in bătălia politică este foarte grav, nu doar imoral", a continuat Primarul General al Capitalei.
O palmă pe obrazul ministrului
Gabriela Firea a atașat capturi de pe site-urile agențiilor de mediu din marile orașe românești, spunând: „Aveți mai jos capturi de pe site-urile agenţiilor de mediu din București, Cluj, Iași, Brașov, la final de an. (Agențiile de mediu sunt in subordinea Ministerului Mediului. Nu a primăriilor!) O palmă pe obrazul gros al unui ministru incompetent!", a adăugat Firea.
Edilul a încheiat printr-un post scriptum: „PS: Dacă Romania va plăti sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru poluare, acestea vor fi pentru perioada 2010 - 2014. Șoc total! Nu Firea era primar atunci! Iar în ultimii trei ani am luat măsuri anti-poluare cât alții in 30. I le voi dovedi mâine și Domnului Ministru - Otravă, dacă va binevoi să vină la întâlnirea solicitată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News