Firea: S-au pus tunurile pe mine. Nu suntem doar trei!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Firea
Firea
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a declarat că nu are niciun regret cu privire la faptul că s-a publicat conținutul scrisorii, precizând că „nu suntem doar trei”.

„S-au pus tunurile, practic, pe mine, pentru a fi izolată de colegii din partid, pentru a fi defăimată. M-am apărat cât am putut. Eu nu ceream nimic pentru mine personal. Nu am cerut funcții, bani, privilegii. Am solicitat doar să fim cu toții respectați", a declarat Gabriela Firea, miercuri, 19 septembrie, la Antena 3, în cadrul emisiunii „100 de minute”, moderată de Alessandra Stoicescu.

„Nu suntem doar trei (n.r. care au semnat scrisoarea, mai exact Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu și Paul Stănescu). Doar acele trei persoane au fost desemnate să reprezinte public, zilele acestea, declarația și de a comunica publicului larg ceea ce solicităm. Vom dezbate în Comitetul Executiv. Suntem mai multe persoane care au semnat declarația și ele își vor spune opinia. Unele au început deja să aibă poziții publice”, a precizat Gabriela Firea, adăugând ulterior: „Nu ne dorim ca partidul să iasă slăbit”.

„De foarte multe ori, a luat (n.r. referindu-se la Liviu Dragnea) decizii cu impact major la nivel național. E obligatoriu ca noi toți să fim consultați. De aceea, cred că și acest document, făcut astăzi public, va trebui ca zilele viitoare să fie citit, dezbătut”, a mai afirmat primarul general.

Vezi și: SCRISOAREA anti-Dragnea din PSD a apărut. Liderii care o semnează: Declarația completă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel