"Am văzut următoarea reacţie: de ce testaţi bucureştenii care pleacă în vacanţă în detrimentul persoanelor care au simptome sau sunt contacte ale unor persoane infectate? Sub nicio formă! Acelea au prioritate, dar pentru că noi ne-am preocupat şi am crescut capacitatea de testare a municipiului Bucureşti, iată că suntem în stare să venim în sprijinul tuturor.
Mai fac o precizare: referitor la fotografia din curtea Institutului 'Matei Balş' cu ambulanţele SMURD ca la defilarea de 23 august: în primul rând aceste imagini induc panică şi depresie în societate. Să ştiţi că primesc telefoane la primărie din toată ţara. Sunt persoane în vârstă care nu mai au curajul să meargă la medic sau să sune la salvare pentru că le este teamă că li se va întâmpla ceva rău sau că nu vor fi primiţi în spitale pentru că medicii se tem de aceste persoane care nu au fost testate. Sunt foarte multe persoane care au ajuns să ia pastile de inimă sau antidepresive în această perioadă, pentru că au reuşit să sperie o naţiune întreagă din cauza lipsei de organizare în această pandemie", a declarat, luni seara, la România TV, Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită