Data actualizării:
Data publicării:

Firea, candidată la prezidențiale. ”Asta e cu dacă și cu parcă”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Gabriela Firea
Gabriela Firea

Într-o declarație de presă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut precizări cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale. 

”Nu mi s-a propus, eu iau lucrurile exact cum le luați și dumneavoastră. Faptele, și pe urmă explicăm prin vorbe. Deocamdată am fost anunțați că se va realiza o largă cercetare științifică, în întreaga țară, prin care să aflăm ce a determinat scăderea la jumătate a procentului pe care l-a luat PSD la alegerile generale, parlamentare și chiar la locale la alegerile europarlamentare și pe urmă principalii lideri ai partidului să fie testați sociologic. 

O opinie personală. Mi se pare un disconfort să-i rugăm pe colegii noștri să se autopropună. Mie mi se pare mai normal ca partidul să își măsoare liderii cu potențial și să se vadă acolo o scară valorică. Nu să se ceară: ”vă rog să mă introduceți în sondaj”. Eu cred că PSD are câțiva lideri care poate să îi reprezinte pe români cu cinste”, a precizat Gabriela Firea într-o declarație de presă. 

Întrebată dacă își asumă candidatura la prezidențiale, în funcție de rezultatele studiului, Gabriea Firea a răspuns: 

”Asta este cu dacă și cu parcă. Haide să vedem sondajul. Nu ne putem da cu părerea ce va ieși din acest studiu atât de important”, a mai precizat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. 

Vezi și: Firea: Ponta este toată ziua în gură cu doamna Dăncilă

Firea, după discuția cu Dăncilă: Mi-a spus că nu a fost lăsată...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel