Finlanda vrea alocații lunare pentru fiecare cetățean
Finlanda intenționează să testeze în 2017 oferirea unei alocații lunare pentru fiecare cetățean, fără condiții, pentru a-și reforma sistemul de protecție socială și pentru a reduce cheltuielile publice, a anunțat marți Casa de Asigurări Sociale, potrivit France24 .
Acest experiment ar putea duce Finlanda, în poziția de a-și simplifica la extrem sistemul de beneficii sociale, acoperind șomajul, ajutorul de locuință, bursele de studii sau concediul paternal.
Modalitățile exacte ale acestei alocări vor fi analizate de experți. Ei vor trebui să înainteze în 2016 guvernului de dreapta actual propunerile lor privind suma corespunzătoare și reformele fiscalității și sistemului de protecție socială aferente.
Apărată în mod tradițional de stânga, ideea a făcut parte din programul electoral al centristului Juha Sipila, care a câștigat alegerile legislative în aprilie. Ea este susținută în continuare de o bună parte a clasei politice finlandeze, sub diferite forme.
Directorul de cercetare al Kela, Olli Kangas declară:"Un venit de bază global ar înlocui alte ajutoare și, prin urmare, trebuie ca acesta să fie mai degrabă substanțial, de circa 800 de euro pe lună".
Cu toate acestea, această sumă nu ar permite însă un trai ușor în Finlanda. O gospodărie medie cheltuie 3.000 de euro pe lună, iar venitul mediu net disponibil depășește 2.100 de euro de persoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News