După penalty-uri, CFR Cluj a învins Dinamo București cu 3-2. Cupa României ajunge la Cluj.
Dinamo București-CFR Cluj se termină, în timpul regulamentar 2-2. Urmează prelungirile. După ce a condus cu 2-0 din prima repriză, Dinamo nu a reușit să înscrie niciun gol în a doua repriză. În schimb, a primit două.
Este 2-2 în minutul 89! Lopez a înscris!
În minutul 75 Kortzorg este înlocuit de Valentin Lazăr.
Fază controversată în minutul 69. Kortzorg a primit cartonașul galben pentru o fază care nu a fost surprinsă de camerele de luat vederi. Spiritele s-au încins pe margine, unde oficialii celor două echipe s-au luat la ceartă. Reluările au arătat că Lopes a fost lovit cu palma peste față de Kortzorg, departe de zona unde era mingea.
În minutul 61, Camora (CFR) a executat o lovituă liberă de la marginea careului, dar mingea lovește bara.
În minutul 54, Gnohere reușește din nou să înscrie, după o greșeală a apărătorilor clujeni, dar golul este anulat, pe motiv de ofsaid.
2-1 pentru CFR CLUJ! Juan Carlos a înscris în minutul 48.
Pauză pe Arena Națională. Prima repriză s-a terminat cu 2-0 pentru Dinamo. Golurile au fost pentru Ekeng. Meciul a fost unul strâns.
2-0 pentru Dinamo în minutul 36, înscris de Bicfalvi.
Hanca S. (Dinamo), cartonaș galben în minutul 33.
GOL DINAMO! După o intervenție a lui Mureșan asupra lui Gnohere, Hațegan a dat penaly pentru Dinamo. Gnohere execută impecabil penalty-ul și deschide scorul. 1-0 pentru Dinamo, în minutul 23.
Mureșan A. de la CFR Cluj a luat cartonaș galben în minutul 22.
În minutul 14, meciul a fost oprit pentru un moment de reculegere pentru Patrick Ekeng.
În minutul 10, Anton a dat un șut periculos din afara careului pe lângă poartă.
În minutul 3 Bud a expediat un șut pe spațiul porții, fără a crea probleme.
Meciul a început.
Înainte de start în timp ce jucătorii au ținut un moment de reculegere, fanii au realizat o coregrafie impresionantă.
Jucătorii și arbitrii au ieșit pe teren cu tricouri albe inscripționate cu mesajul "Nu te vom uita niciodată, Patrick!".
Jucătorii clujeni vor purta tricouri personalizate, care pe mânecă vor avea inscripționat mesajul "Rest in peace, Patrick Ekeng!".
LIVE TEXT DINAMO BUCUREȘTI-CFR CLUJ FINALA CUPA ROMANIEI.
Echipele de start (sursă foto: Flashscore):
LIVE TEXT DINAMO BUCUREȘTI-CFR CLUJ FINALA CUPA ROMANIEI. Iată mesajul publicat de Dinamo București înainte de meci:
Pentru tine, Patrick!
Susținută de aproximativ 40.000 de suporteri dinamoviști, echipa noastră va juca în această seară finala Cupei României împotriva clujenilor de la CFR, la ora 21:30, pe National Arena Bucharest - Romania, în direct la ProTV, Digi Sport și Dolce Sport.
Din 1948 și până astăzi, DINAMO a câștigat de 13 ori Cupa României, în 1959, 1964, 1968, 1982, 1984, 1986, 1990, 2000, 2001, 2003, 2004, 2005 și 2012.
Pentru DINAMO ar fi al 14-lea trofeu în palmaresul clubului, numărul tricoului de joc al regretatului fotbalist PATRICK EKENG, plecat dintre noi în echipa îngerilor alături de CĂTĂLIN HÎLDAN.
14 PENTRU PATRICK EKENG reprezintă mai mult decât un obiectiv pentru echipa antrenată de Mircea Rednic, este starea de spirit a suflării dinamoviste pe cel mai mare stadion din România!
Avem echipele de start!
DINAMO: Cerniauskas – Hanca, Puljic, Mevlja, St. Filip – P. Anton (cpt) – D. Rotariu, Bicfalvi, Palic, Kortzorg – Gnohere.
Rezerve: Muțiu – Nedelcearu, Bartalstovu, I. Șerban, A. Marc, V. Lazăr, Vl. Olteanu.
Antrenor: Mircea Rednic
CFR CLUJ: T. Marc – T. Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora (cpt) – Gomelt, Petrucci, J. Carlos Ruiz – Jakolis, Bud, Nouvier.
Rezerve: Vîtcă – Nascimento, Cr. Lopez, L. Goian, Beleck, D. Filipe Coelho, Vitor Bruno.
Antrenor: Antonio Conceicao
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad)
Asistent 1: Octavian Șovre (Oradea)
Asistent 2: Sebastian Gheorghe (Suceava)
Adițional 1: Alexandru Tudor (București)
Adițional 2: Sebastian Colțescu (Craiova)
Rezervă: Adrian Ghinguleac (București)
Observator FRF: Octavian Goga (Brașov)
Observator CCA: Aron Huzu (Sibiu)
HAI DINAMO!"
LIVE TEXT DINAMO BUCUREȘTI-CFR CLUJ FINALA CUPA ROMANIEI. VIDEO LIVE DE PE STADION
Până acum, Dinamo a câștigat 13 cupe și a mai disputat ale 9 finale. CFR Cluj a mai cucerit 3 cupe și a mai disputat o finală.
Dinamo este favorită, dar CFR Cluj este neînvinsă în fața lui Dinamo, în cupă. Dinamo București s-au mai întâlnit de trei ori:
- în semifinalele ediţiei 2009-2010, scor 1-1 la București, iar la Cluj 2-1 pentru gazde;
- în sferturile ediţiei 2012-2013, când CFR s-a impus pe teren propriu cu 2-1, după prelungiri;
- în finala supercupei din 2012, când Dinamo s-a impus în urma loviturilor de departajare, 4-2, după 120 de minute scorul fiind 2-2.
Bilanțul întâlnirilor Dinamo-CFR Cluj în campionat este: 40 întâlniri, 18 victorii dinamoviste, 15 clujene şi 7 egaluri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"