Filmul românesc "La Gomera", selectat la Cannes, va fi distribuit în America de Nord
Compania Magnolia Pictures a achiziţionat drepturile de distribuţie în America de Nord aferente lungmetrajului românesc "La Gomera" ("The Whistlers"), regizat de Corneliu Porumboiu, după proiecţia acestei pelicule în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă site-ul revistei Variety.
Scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, filmul "La Gomera" îi are ca protagonişti pe actorii Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr, Antonio Buil, Agusti Villaronga, Sabin Ţambrea, Julieta Szonyi şi George Piştereanu. Magnolia Pictures doreşte să lanseze această peliculă în cinematografele nord-americane în a doua jumătate a acestui an.
Vlad Ivanov interpretează un poliţist corupt din Bucureşti, implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro, care este trimis pe insula La Gomera din Arhipelagul Canare pentru a învăţa "El Silbo", un străvechi limbaj al localnicilor, care comunică între ei prin fluierături.
"'La Gomera' este un şuvoi incredibil de entertainment pur", a declarat preşedintele companiei Magnolia Pictures, Eamonn Bowles. "Corneliu Porumboiu a făcut filme strălucite în ultimii ani şi s-a autodepăşit cu această peliculă, cea mai plăcută de către public dintre toate creaţiile sale de până acum", a adăugat el.
Lungmetrajul de debut al cineastului român Corneliu Porumboiu, "A fost sau n-a fost?", a câştigat trofeul Camera d'Or la Cannes în 2006. Filmul său "Poliţist, adjectiv" a câştigat Premiul Juriului secţiunii Un Certain Regard şi Premiul FIPRESCI al aceleiaşi secţiuni în 2009. Cineastul român a câştigat şi premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard cu filmul "Comoara", în 2015.
Filmul "La Gomera" a fost produs de companiile 42 Km Film, Les Films du Worso şi Komplizen Film, în coproducţie cu ARTE France, Cine'ma, WDR, Film I Vat, Filmgate Films şi Studioul de Creaţie Cinematografică, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) din România, Eurimages, Bord Cadre Films şi Cinema City. Producătorii peliculei sunt Marcela Mîndru Ursu, Patricia Poienaru, Sylvie Pialat, Benoit Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade.
Informaţia despre distribuirea filmului românesc "La Gomera" în America de Nord a fost anunţată în premieră de site-ul Deadline.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News