Data publicării:
Filmul "Liceenii" revine în curând. Cine sunt actorii care vor interpreta rolurile principale în noua serie
Vești bune pentru cinefili: filmul „Liceenii” revine după 40 de ani!
În noua serie a filmului vor juca copiii lui Ştefan Bănică Jr., dar şi nepotul lui Nicolae Corjos, regretatul regizor al filmului. Anunţul a fost făcut de criticul de film Irina Margareta Nistor. „Vestea bună este că va apărea a nouă serie a filmului Liceenii. Cu aceleași persoane, cu băiatul lui Mihai, cu băiatul și fata lui Ștefan Bănică Jr. și cu nepotul lui Corjos, care este muzician și foarte frumos. Încă nu știu cine va fi regizorul. Va fi o referire la Ion Caramitru. Scenariul este făcut”, a declarat Irina Margareta Nistor, citată de bucurestifm.ro.
"Eu sper să rămână distribuția asta... Și mi s-a părut extrem de important că cei de la verticală au avut gândul și că vor să facă o continuare, așa, după ani, mai ales că în anu ăsta știm foarte bine cât de extraordinar a funcționat Top Gun. Eu cred că Liceenii este un fel de echivalent, un Top Gun al nostru, apropo de de nostalgie. Așa că sper să se întâmple toate lucrurile astea. Mă bucur foarte tare când în când se întâmplă să fie o veste atât de bună pentru toată lumea.", a spus Irina Margareta Nistor la Antena 3.
Filmul „Liceenii”, apărut în anul 1986, se numără printre cele mai îndrăgite și vizionate filme românești. Avându-i în rolurile principale pe Ștefan Bănică Jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu-Botez și Ion Caramitru, filmul prezintă o frumoasă poveste de dragoste. Pelicula este în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile. Ea a fost precedată de o alta, „Declarație de dragoste” (1985), prin care Corjos a testat interesul publicului. Seria mai cuprinde filmele „Extemporal la dirigenție” (1988), „Liceeni Rock'n'Roll” (1991) și „Liceenii în alertă” (1993). Muzica din acest film a fost compusă de Florin Bogardo.
Mesaje ascunse
În timp ce filmul nu s-a angajat în inovații ale limbajului filmic (prin tehnici, abordare a scenariului ș.a.m.d.), succesul în epocă a fost asigurat de un subiect care-i are pe tineri în prim-plan, priviți dintr-un unghi de vedere foarte curajos în epocă. Astfel, nu trebuie uitat faptul că școala este abordată într-o manieră care contestă seriozitatea multor aspecte ale învățământului și nu numai, pentru efecte comice lucrându-se în mai multe rânduri în baza motivului lumii pe dos. Iată câteva dialoguri (reproduse în grafia vremii):
„Ionică: Ce facem la adunarea U.T.C.: mă critici tu, te critic eu sau ne facem autocritica?
Geta: Nu știi că-i mai ușor să critici?”
„Șerban: Elevul Șerban Pascu are onoarea să invite pe colegii săi [...] la aniversarea celor șaptesprezece primăveri [...] Ținuta obligatorie nu este obligatorie; prezența, însă, da!
Geta: Adică cum, Șerbane, fără ținută? Fără, fără?
Șerban: Se poate și «fără, fără» dacă îți dă mîna, dar cu ținută morală!”
„Ionică: Hai, mă, zi și mie ceva, zi măcar un subiect!
Mihai: Nu ți-am spus clar că nu!? [...]
Șerban: O clipă, vă rog, nu pleacă nimeni! Bine, mă Mihai, de ce nu l-ai ajutat?
Mihai: Adică cum, să-l ajut?
Șerban: Îți cădea mîna dacă-i făceai ceva acolo, măcar de-un cinci?
O colegă: Dă-o-ncolo, mă Mihai, Șerban are dreptate! Acum, dacă rămîne corijent [sic], ce facem?
Altă colegă: Da, mă, ăia de la „C” n-or să aibă nici un corigent! [...]
Ionică: Ia, mai terminați odată! Mă pasați așa, ca pe-o minge, de la unul la altul? Ce credeți că sînt eu?
Lia: Tu să taci! La urma urmei nu este vorba de tine, este vorba de interesul clasei noastre.”
Din perspectiva actuală, situațiile descrise au un impact mult diminuat, filmul ajungând să capete valențe de „document” pentru atmosfera vieții de liceu a acelor ani (cu toate că o prezentare fidelă, în stil documentar, nu a fost scopul scenariului, autorii nefiind de altfel interesați de o asemenea abordare, de la bun început irealizabilă din pricina barierei cenzurii ideologice).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News