Filmul și literatura – Marea Unire, România la 100 de ani
Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române și în parteneriat cu ADOC (Asociația pentru Devoltarea Obiectivelor Culturale) vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Filmul și Literatura, anunță MNLR într-un comunicat.
„După succesul primei ediții din toamna anului 2017, la care au participat importanți regizori români precum Cristi Puiu, Radu Jude, Marian Crișan și Andrei Cohn, în acest an vă invităm la o serie de cinci serate de proiecții de filme artistice și documentare cu caracter istoric. Deschiderea va avea loc pe 2 august 2018, la ora 19.00, în prezența domnului Alexandru Ion Giboi, director general al AGERPRES, partenerul principal al evenimentului.
Filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani" este o producție AGERPRES și reprezintă o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani, aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.
Documentarul este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alexandru Vintilescu.
Despre Agerpres
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, fluxurile de limbă engleză și maghiară, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.
ADOC este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2014, axată pe creșterea vizibilității asupra obiectivelor culturale și turistice din România, crearea de proiecte software (portaluri, aplicații) în vederea eficientizării metodelor de localizare a punctelor de interes turistic și cultural din diferite regiuni ale țării.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Partener principal al evenimentului: AGERPRES.
Eveniment realizat cu sprijinul Domeniile Sâmburești, AQUA Carpatica.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgențiadeCarte.ro, publicația on-line Iqool.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News