Filipine - 2 morţi şi zeci de răniţi în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,6 produs în sudul arhipelagului
Un seism cu magnitudinea 6,6, care a lovit marţi insula Mindanao, din sudul arhipelagului Filipine, a provocat cel puţin două decese şi zeci de răniţi, au anunţat autorităţile citate de Reuters.
Locuitorii înspăimântaţi s-au grăbit să iasă în stradă după cutremurul de la ora locală 09:04 a.m. (01.04 GMT), care a făcut clădirile să tremure şi a provocat pene de curent în mai multe zone din centrul insulei, scrie Agerpres.
Seismul a determinat apariţia unor fisuri în clădiri, iar un bărbat în vârstă de 66 de ani şi un elev de 15 ani au murit după ce au fost loviţi de bucăţi de moloz, au indicat poliţia şi reprezentanţii departamentului pentru intervenţii de urgenţă.
Epicentrul seismului s-a aflat în acelaşi sector cu cel al unui seism cu magnitudinea 6,4, care s-a soldat cu şapte morţi şi rănirea a peste 200 de persoane, în urmă cu nici două săptămâni, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), care a precizat că nu există un risc de tsunami.
Cutremurul a fost foarte puternic, a povestit pentru postul de radio DZMM o locuitoare care deţine un magazin pe insulă. Am ieşit afară din casă. Mă uitam la magazin şi la locuinţa noastră şi păreau că dansează, a adăugat ea.
Stâlpii de înaltă tensiune s-au clătinat în Davao, oraşul în care preşedintele Rodrigo Duterte a fost primar, unde locuitorii au alergat spre spaţii deschise, iar alţii au leşinat, notează Reuters.
Seismul a provocat pene de curent în localitatea General Santos din apropiere, au notat media filipineze.
Sunt în desfăşurare inspecţii, iar departamentul pentru situaţii de urgenţă verifică drumurile şi podurile, a declarat pentru postul ANC Sara Duterte, primar al oraşului Davao şi fiica lui Rodrigo Duterte.
Cursurile au fost suspendate în unele unităţi de învăţământ din regiunea afectată.
Seismele au loc frecvent în Filipine, care se află pe "centura de foc" a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvent cutremure de pământ şi o importantă activitate vulcanică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News