Fiica lui Cristian Boureanu, bătută cu pumnii și picioarele. Scene înfiorătoare
Fiica lui Cristian Boureanu a fost bătută crunt, sâmbătă noapte, într-un celebru club din Capitală.
Ioana Boureanu a fost bătută de alte trei fete, sâmbătă noapte, într-un club din Capitală. Agresoarele au lovit-o în repetate rânduri, până ce au intervenit bodyguarzii.
Conflictul ar fi început în toaleta clubului, unde Ioana Boureanu a dat peste tinerele care aveau să o bată crunt, câteva minute mai târziu. După ce fiica lui Boureanu a cerut voie să se spele pe mâni, s-a trezit, brusc, cu o palmă peste față. La scurt timp, cele trei fete care erau în baie au început să o lovească pe Ioana cu pumnii și cu picioarele.
Bodyguarzii clubului au intervenit și le-au luat pe cele trei fete pe sus, dându-le afară din locație. Ioana și prietena ei, care își serba ziua de naștere, au rămas în continuare în club, după ce a fost asigurată de securitatea localului că nu i se va mai întâmpla nimic.
Cristian Boureanu a confirmat bătaia
Cristian Boureanu a confirmat pentru cancan.ro faptul că Ioana a fost lovită cu bestialitate în club. ”Da, a luat bătaie. Am vorbit cu ea, am văzut-o, urmează să facem plângere. Confirm că a luat bătaie, dar mai multe nu spun, până nu facem lucrurile legale, așa cum trebuie făcute”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News